FOTO Oana Lis, în mijlocul unui nou război de proporţii!
După ce, anul trecut, a fost dată dispărută de acasă de soţul ei şi după ce a fost nevoită, în decembrie, să renunţe la o sarcină, din cauza unor probleme de sănătate, iată că necazurile încă se ţin lanţ de Oana Lis! De acestă dată, problemele soţilor vin dinspre fratele Oanei, Ştefan.
Necazuri mari a început de an în familia fostului edil al Capitalei! Tocmai când păreau că apele s-au mai liniştit, Oana (35 de ani) şi Viorel Lis (70 de ani) au intrat în război cu fratele ei, Ştefan (32 de ani). Tânărul o acuză pe Oana că nu îşi vizitează deloc bunica, iar soţii Lis susţin, pe de altă parte, că bărbatul le-ar fi furat cheile de la maşină.
Invitaţi în platoul emisiunii „Un show păcătos", prezentată de Dan Capatos, soţii au dezvăluit problemele pe care le face Ştefan: „Mie îmi pasă de mamaia mea şi vreau să nu-i mai ia banii şi să-i cheltuiască doar prin cluburi", a povestit Oana. În plus, fostul edil a mărturisit revoltat: „Mi-a furat dublura de la cheia maşinii". Pe de altă parte, tânărul s-a apărat vehement: „Oana, tu m-ai înjurat de mamă! Cum să faci aşa ceva? Soro, mai vino şi tu la mamaie. O să plec din ţară şi atunci o să fii mai bucuroasă, sunt sigur ...", a adăugat Ştefan, în cadrul aceleiaşi emisiuni de la Antena 1.