FOTO Paul Surugiu – „În pandemie, pictura a fost un refugiu binevenit. Nu ştiu dacă e talent, e un fel de joacă pe pânză“
Ne-am obişnuit, mai în glumă, mai în serios, să-l asociem cu artiştii care oferă spectacole mai mult în perioada Crăciunului. Dar, în decursul a peste 20 de ani, Paul Surugiu a evoluat ca artist complex, care-şi cântă cu mândrie patria şi limba maternă, ducând românismul şi dincolo de Prut, unde ridică săli întregi în picioare.
La fel de bine, pe cât sobru apare pe scenă, pe atât de hâtru e în „civil“. Iată în ce culori noi l-am descoperit, cu puţin înainte de încă un Paşte… altfel.
Nu ştiu câtă lume din România ştie, dar tu eşti tratat ca un zeu în Republica Moldova. De ce crezi că s-a creat această aură în jurul tău acolo?
Cred că e mult spus, nici nu-mi doresc asta. Într-adevăr, cânt în Basarabia de vreo 20 de ani şi oamenii au reacţionat la muzica mea, au rezonat cu mesajele mele. Basarabia este locul cu atâtea ecouri pozitive în mine, încât ar fi greu ca să-l mai egaleze ceva. Acolo, nenea Grig mi-a pus poezia lui pe braţe şi i-am preluat sensul şi iubirea de neam. Acolo publicul m-a răsfăţat mereu, iar Eugen Doga, Nicolae Dabija şi mulţi alţi maeştri în artă m-au răsfăţat cu prietenia lor. Şi acum, muzica mea, tot ce fac în plan artistic este realizat, ca producţie, în Basarabia, la fel şi concertele mele mari de Sala Palatului, care au echipe exclusiv din Basarabia, pentru că acolo oamenii sunt mai serioşi şi mai implicaţi. Şi tot acolo, în 2012, am fost decorat cu tilul de „Artist al Poporului“, de către preşedinţie. E greu să cuprind în câteva fraze ce-nseamnă fraţii moldoveni şi acele locuri pentru mine. Acolo e acasă şi anii aceştia au făcut să fie aşa, pentru că am adunat atâtea bucurii şi reuşite, încât e complicat să nu-mi fie mereu dor şi să nu fiu una cu locul care m-a făcut, de foarte multe ori, un om împlinit.