FOTO “Să-ţi aranjezi hainele când apari la televizor!” Cine îl ceartă pe cârcotaşul Alex Bogdan
Alex Bogdan a fost făcut cu ou şi cu oţet, chiar în propria emisiune! Cea care a îndrăznit să îl certe pe cârcotaş a fost nimeni alta decât mama lui, venită de la Târgu Ocna.
Surprize de preoporţii în emsiunea "Cronica Cârcotaşilor" din această săptămână, de la Prima TV! Alex Bogdan şi-a întâlnit mama în platou, chiar pe pupitru. Imediat cum au dat nas în nas, părintele l-a certat nevoie mare: “Te rog frumos să-ţi aranjezi hainele când apari la televizor. A, şi să mai vii pe-acasă”, l-a sfătuit doamna Bogdan pe tânărul actor.
De acest moment a profitat şi Ioana Petric, care şi-a “pârât” colegul de pupitru: “Doamnă, luaţi atitudine, să ştiţi că-mi face numai probleme!”
Prin urmare, prezentatorul a primit câteva sfaturi părinteşti chiar pe parcursul emisiunii sale. Mama cârcotaşului a venit tocmai de la Târgu Ocna pentru a lua parte la filmări.
Întâlnirea dintre Alex Bogdan şi mama nu a fost singurul moment “de familie” din această ediţie a "Cronicii Cârcotaşilor". În platoul emisiunii a fost prezentă şi Iris, fiica rockerului Cristian Hrubaru, venită special de la Londra, unde-şi face studiile universitare.