Fratele timid al lui Adrian Păduraru: “Am lăsat actoria pentru vinuri”
Peliculele ”Declarație de dragoste” (1985) și ”Liceenii” (1986), care au făcut suspine o țară întreagă, le-au adus celebritatea fraților Păduraru. În timp ce Adrian, interpretul romanticului Alexandru Bârsan, a rămas în lumea artistică, iată că mezinul familiei, elagantul și sfiosul Cătălin, care l-a jucat pe elevul Vlad Hulubei, a devenit degustător de vinuri.
Adrian și Cătălin Păduraru par frați gemeni. Nu sunt, în ciuda asemănării izbitoare, ba chiar îi despart opt ani. Au o relație foarte bună și, surpriză!, au ales și cam același drum în viață, pe plan profesional. Succesul a venit odată cu ”Declarație de dragoste” și cu ”Liceenii”, unde au fost remarcați și de alți regizori. Se pare însă că mezinul familiei, Cătălin, nu a fost foarte atras de cinematografie, deși a absolvit și el Institutul de Artă Teatrală.
După câteva roluri mai mici, obținute în diverse producții, a decis să se reprofileze: ”Am abandonat actoria, deși în inimă mi-a rămas, iar de 25 de ani sunt degustător de vinuri. Este o meserie mai sigură decât lumea artistică, îți poate asigura permanent o pâine. Paradoxal, nici eu, nici Adrian, nu am reușit să ne îmbătăm vreodată, iar el chiar nu prea bea”, ne-a declarat Cătălin.
Dar și la acest capitol, Adrian și fratele său mai mic aveau să se intersecteze, realizând, împreună, în 2011, la TVR 2, emisiunea ”Frați de viță”, cu succes la public. Adrian a rămas însă fidel lumii artistice, el obținând numeroase roluri în piese de teatru, dar și în diverse pelicule, precum ”Cucoana Chirița”, ”Bună, ce faci?” și ”Moartea unui artist”. Iar în această vară, a filmat alături de Teodora Mareș, fosta lui parteneră din ”Declarație de dragoste”, în pelicula “Coborâm la prima”, regizată de Tedy Necula (28 de ani).
Frații Păduraru, bărbați înalți cât bradul, cu un fin simț al umorului și cu zâmbetul curtenitor la purtător, au avut baftă și în amor. Numai că toate tunurile au fost puse pe fratele mai mare, care a bifat mai multe relații, unele încheiate cu scandaluri de pomină. Adrian a fost căsătorit cu actrița Georgeta Burdujan, în perioada (1981-2007), cu care are o fiică, pe Maria Cristina Păduraru, apoi s-a iubit cu solista Silvia Lungeanu, care i-a dăruit un băiat, pe Andrei Cristian (10 ani), dar pe care însă actorul refuză să-l întâlnească. Adrian este recăsătorit, din 2009: ”Nu doresc să-i dau numele soției mele, este o persoană discretă”, avea acesta să spună despre femeia care a pus stăpânire pe inima nestatornicului bărbat. Despre Cătălin se știe că, în anii tinereții, și-a unit destinele cu marea lui dragoste, Dana, pe care a ținut-o ascunsă de ochii presei: ”Sunt căsătorit din 1989, avem o fiică studentă la Antropologie, iar soția mea lucrează cu mine. Am scris cu ea o carte, despre dramele din România, este o femeie foarte activă, care mă susține”, ne-a mai spus el.