Fuego: «America îmi prieşte, dar nu m-aş muta aici»

9 ianuarie 2018 19:11   Vedete românești
Ultima actualizare:

Paul Surugiu-Fuego (41 de ani) se află în plin turneu american, alături de Irina loghin (78 de ani) și de Maria Dragomiroiu, urmând ca în februarie să-i însoțească și Alina cu Romeo, de la trupa Alesis.

Artistul a călcat pentru prima dată pe tărâm american și este încântat de tot ceea ce vede. ”Continentul american îmi priește și mă surprinde pe zi ce trece! Nu m-aș muta definitiv vreodată, dar viața este interesantă și totul are o altă formă, deși e construit și gândit în scop comercial! Mă gândeam la cei ce au plecat, de zeci de ani, de acasă, și-mi dau seama că rădăcinile nu se uită, că suntem una cu locul în care ne-am format și că oriunde e bine, dar nicăieri, totuși, ca acolo de unde vii!”, spune artistul. El este uimit de energia pe care o are mama sa adoptivă, cu care face echipă, pe scenă, din 2002. ”Doamna Loghin este impresionantă cu vitalitatea ei și cu felul în care se menține, comparativ cu noi toți! Nu mai zic de faptul că e o încântare să-i stai prin preajmă!”, mai spune artistul, care a fost la Washington. 

Mai multe