Fuego, mesaj de suflet pentru mama sa, de ziua ei de naștere

17 decembrie 2017 20:27   Vedete românești
Ultima actualizare:

Mama lui Fuego a devenit vedetă în piesele fiului său, iar acesta, pentru a-și arăta prețuirea pentru cea mai dragă ființă din viața lui, a ținut să-i transmită un mesaj cu totul special de ziua ei de naștere. Nu a uitat să publice și o imagine emoționantă, cu el și mama lui, din copilăria solistului.

”Dragă mamă, să-mi trăiești și să mă bucur de tine, de zâmbetul și dojenile tale, de liniștea și răbdarea ta, de tot ce însemni, cât mai mult timp! Azi e ziua ta și-aș vrea să-ți spun că nimic n-ar fi fost la fel pentru mine dacă nu existai tu și dacă eforturile tale n-ar fi fost atât de puternice. Sunt ce sunt grație ție, iar mulțumirile-mi par mult prea puține când mă gândesc la sacrificiile făcute! Nu vreau să fiu siropos, dar ești singurul om, după pierderea tatei, care mă cunoaște cel mai bine și care-mi știe toate stările, mai bune sau mai rele, și tocmai de asta, egoist poate, te vreau cât mai multa vreme aproape de mine! Chiar dacă părinții nu îi alegem, eu am fost și aici, ca la multe alte capitole, un privilegiat al sorții, cu voi doi! Te iubesc și consider că mama este binecuvântarea lumii! Mai jos o poză cu noi doi, de când aveam eu vreo 3-4 ani! La mulți ani!”, spune Fuego.

Mai multe