Fulgy, dosar penal după ce a fost prins drogat la volan. Reacția lui Ioniță de la Clejani

30 mai 2021 15:17   Vedete românești
Ultima actualizare:

Fulgy s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins, în seara de 29 mai, drogat la volan. Testul anti drog a arătat că fiul Clejanilor a fost sub influența substanțelor interzise la volan. Acesta consumase canabis înainte de a porni la plimbare pe străzile Capitalei.

”Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost depistat conducând pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul DrugTest a fost indicat faptul că aceasta a consumat canabis. În cauză a fost condus la sediul I.N.M.L. în vedere prelevării de probe biologice și a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 336 alin. 2 din Codul Penal”, se arată într-un comunicat transmis de Poliție, în urma incidentului de sâmbătă seară.

Dan Manole Constantin Fulgeraș a fost dus la INML în seara de 29 mai, după ce un echipaj de Poliție l-a oprit pentru un control de rutină. Din cauză că tânărul de 23 de ani avea un comportament euforic, polițiștii l-au testat cu aparatul DrugTest, apoi l-au dus la INML pentru a i se recolta probele biologice. În urma testului, a rezultat că fiul Clejanilor consumase canabis.

Ioniță de la Clejani: ”E băiat major”

Viorica și Ioniță de la Clejani au refuzat să dea declarații după ce fiul lor a fost prins conducând sub influența substanțelor interzise. Aceștia au venit, sâmbătă noaptea, să-și ia fiul de la IMML, iar după incident a urmat o discuție aprinsă în casa Clejanilor. „Eu, dacă sunt ceva pe pământul asta, nu sunt altceva decât șmecher. Am făcut un test simplu, nu mi s-a întâmplat nimic. Acasă a fost o discuție mai aprinsă cu părinții mei pentru că mie nu mi se pare normal să te oprească trei, patru mașini de poliție la fel și abia al patrulea să îți ceară test de droguri”, a precizat Fulgy, pe contul său de Instagram, la câteva ore de la ieșirea de la IML.

Ioniță de la Clejani s-a abținut să facă vreun comentariu pe marginea incidentului, precizând că fiul său este băiat major și trebuie să răspundă pentru faptele sale. “Nu trebuie să mă întrebaţi pe mine ce s-a întâmplat! Vorbiţi cu Fulgy, este un băiat major. Nu vreau să fac nicio declaraţie despre incident", a declarat Ioniță de la Clejani, la Antena Stars.

Mai multe