«Furtună pe Bosfor»: Când începe noul serial turcesc
Unul dintre cele mai noi seriale turceşti de la Kanal D, „Furtună pe Bosfor”, se anunţă a fi unul de succes în România, după ce a făcut furori în Turcia, acolo unde a fost, deja, lansat. Nu doar că vor avea parte de aventuri noi, dar telespectatorii români îl vor putea urmări pe unul dintre cel mai îndrăgiţi actori specializaţi pe acest gen de producţii.
Erkan Petekkaya va fi protagonistul din „Furtună pe Bosfor”, actor cunoscut din alte două producţii populare în România, „Dila” şi „Trădarea”. Serialul spune povestea unor părinţi ale cărori destine se întrepătrund pentru o scurtă perioadă cu cele ale copiilor lor, pe care viaţa îi îndepărtează rapid.
«Furtună pe Bosfor»: Când va fi difuzat primul episod
Primul episod al noului serial turcesc „Furtună pe Bosfor” va fi difuzat începând de la 5 octombrie, lunea şi marţea, de la ora 20.00, la Kanal D. Acesta va impune publicului român să facă o alegere foarte dificilă: „copilul pe care l-ai născut sau cel pe care l-ai crescut?”, se arată într-un comunicat.
Mai mult, odată cu începerea acestei noi producţii va continua şi difuzarea serialului „Un destin la răscruce”, care va putea fi urmărit de miercuri până vineri, de la ora 20.00.
«Furtună pe Bosfor»: Cum s-a pregătit Erkan Petekkaya pentru rol
Pentru rolul principal din «Furtună pe Bosfor», Erkan Petekkaya a muncit cu un an înainte ca filmările să înceapă. Acesta s-a pregătit, mai ales, din punct de vedere fizic, încercând să obţină trupul unui bărbat cuceritor din lumea bună – personajul Cihan. Iar pentru că actorul principal este, deja, cunoscut în România, nici actriţa din rolul secundar nu putea fi o anonimă. Nurgul Yesilcay, cunoscută din „Dragoste şi pedeapsă”, îi va încânta pe telespectatori cu talentul ei actoricesc.
Scenaristul serialului turc este chiar Zildy Tunc, cunoscut pentru producţiile „1001 Nopţi” şi „Dragoste şi pedeapsă”. Acesta este regizat de Cevdet Mercan, care a mai regizat şi „ASI – Împotriva destinului”, şi produs de Endemol. Pentru a anunţa apariţia «Furtună pe Bosfor», dar şi pentru teambuilding, vedetele de la Kanal D au plecat împreună într-o delegaţie la Roma, unde au vorbit despre noul serial, dar şi despre alte producţii ale postului de televiziune.