Gabriel Cotabiţă a luat foc la Gala Premiilor Muzicale Radio România

21 martie 2016 17:35   Vedete românești
Ultima actualizare:

Îndrăgitul interpret, care, în 2015, a scăpat cu bine din ghearele morţii, a revenit cu forţe proaspete în industria muzicală românească. Gabriel Cotabiţă (60 ani) a primit ”Premiul de excelenţă”, duminică seară (20 martie), în cadrul galei Radio România. Nominalizarea nu i-a picat însă deloc bine.

„Mă simt în plus la gala asta. Îmi doream să iau acest premiu abia peste câțiva ani. Când am auzit am zis: «Staţi aşa, fraţilor, că eu încă funcţionez». Când ţi se dă un astfel de premiu este ca şi cum îți zice: «Hai, hai de aici!» Să vă bucuraţi că mă vedeţi şi mă veţi vedea şi de acum înainte. Eu mai am multe de arătat în muzică, sunt încă tânăr și un astfel de premiu este așa ceva care se dă celor care au încheiat-o cu muzica, sunt la final de carieră. A fost un spectacol inedit duminică, am socializat cu colegii de breaslă”, ne-a spus Cotabiță.

Artistul a oferit autografe şi le-a spus tututor că este plin de energie: „Cu sănătatea sunt bine, după cum mă vedeți, zâmbesc, vorbesc cu dumneavoastră, lucrez la piese noi, ne revedem curând. Să auzim de bine, seară bună, mă grăbesc să ajung acasă”.

Mai multe