Gabriel Cotabiță a reluat colaborarea cu trupa VH2

24 februarie 2016 22:29   Vedete românești
Ultima actualizare:

Solistul Gabriel Cotabiță (60 ani), care în vara trecută a văzut moartea cu ochii, în urma infarctului suferit, este pe cai mari. Weekend-ul trecut, el a susținut trei concerte în Germania, pe 6.000 de euro, iar miercuri, de Dragobete, a lansat alături de trupa lui de suflet, VH2, piesa „Dor de voi”.

În emisiunea de miercuri de la radioul public, Cotabiță a făcut o declarație plină de optimism: ”Mă simt mai înțelept, mai deschis către a oferi iubire și plăcere. Mă simt foarte frumos. Îmi pare rău că am trecut prin ceea ce am trecut, ca să ajung la această stare”. 

Gabriel Cotabiţă a stat trei săptămâni în comă şi 69 de zile înternat în spital. Revenirea artistului este considerată un adevărat miracol chiar şi de medici. Cu toate acestea, au rămas anumite urme pe care le pot observa doar prietenii apropiaţi ai cântăreţului.

Mai multe