Gabriel Cotabiţă resuscitat de medici

8 mai 2015 15:33   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cântăreţul Gabriel Cotabiţă, care vineri a fost găsit inconştient în sala de fitness a hotelului Hilton din Capitală, a fost internat la secţia de terapie intensivă a Spitalului Floreasca, fiind intubat şi ventilat mecanic.

Cântăreţul a fost găsit în stop cardiac, în stare de inconştienţă, a fost resuscitat şi a răspuns rapid manevrelor. Potrivit medicilor, cordul şi-a reluat activitatea, iar pacientul este în terapie intensivă, fiind intubat şi ventilat mecanic.

Un angajat al hotelului l-a găsit pe cântăreţul Gabriel Cotabiţă în sala de fitness şi a alertat medicii printr-un apel la 112. Două echipaje s-au deplasat la faţa locului şi i-au făcut primele manevre de resuscitare, după care victima a fost cât de cât stabilizată pentru a permite transportul acesteia către unitatea de primire a urgenţelor. "Pacientul a fost găsit în stop cardio-respirator, a fost resuscitat şi apoi adus la spital. Starea lui este foarte gravă, nu este conştient şi respiră cu ajutorul aparatelor", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, dr. Bogdan Opriţa.

Gabriel Cotabiţă- Trece vremea

Gabriel Cotabiţă resuscitat

  • Gabriel Cotabiţă, care s-a născut pe 1 noiembrie 1955, la Craiova, este cântăreţ de muzică uşoară şi pop-rock, prezentator, producător muzical şi de televiziune. De asemenea, este solistul formaţiei VH2 şi a fost membru al cunoscutului grup rock Holograf, în anii 1980. Împreună cu Holograf a lansat, în anul 1984, albumul "Holograf 1".

Gabriel Cotabiţă resuscitat

  • Gabriel Cotabiţă a jucat în filmul muzical "În fiecare zi mi-e dor de tine", de Gheorghe Vitanidis, muzica fiind semnată de George Grigoriu şi Ionel Tudor. De asemenea, figurează pe coloana sonoră a peliculei "Rezervă la start", de Anghel Mora, muzica fiind compusă de Adrian Enescu.

Gabriel Cotabiţă resuscitat

  • De-a lungul carierei, Gabriel Cotabiţă a lansat mai multe albume, printre care "Formaţii rock 5" (cu formaţia Redivivus, album colectiv), "Holograf 1" (cu formaţia Holograf), "Noapte albastră", "Noi rămânem oameni", "Prima iubire şi ultima", "În fiecare zi mi-e dor de tine" (cu Marina Florea), "Prizoner", "Viaţa e un cazino", "Greatest Hits" (cu formaţia VH2), "Dacă n-ai iubi" (cu formaţia VH2), "Fărâme de tandreţe", "2" (cu formaţia VH2) şi "25 de ani de nopţi albastre - Best of Gabriel Cotabiţă".
Mai multe