Gabriel Cotabiţă, urmărit pe patul de suferinţă. Cântăreţul se războia cu Poliţia Locală încă din 2013

21 mai 2015 22:15   Vedete românești
Ultima actualizare:

Şi-a dorit să-şi găsească dreptatea în instanţă, însă nu a putut să-şi mai ducă lupta la final. Judecătorii au trebuit să ia o decizie, joi (21 mai), în lipsa lui Gabriel Cotabiţă, care timp de mai bine de un an a încercat să scape de o amendă ”grasă”, pe care a primit-o pentru că a parcat în loc nepermis.

Gabriel Cotabiţă (59 de ani) a vrut să anuleze o amendă în valoare de 765 lei şi a început, în aprilie 2014, un război cu Poliţia Locală a Sectorului 1. El fusese sancţionat pentru că, la 11 decembrie 2013, şi-a parcat neregulamentar automobilul, marca Dodge, pe Strada Stockholm din Bucureşti. Poliţiştii locali i-au trimis cântăreţului o solicitare, pentru a le comunica cine se afla la volanul automobilului Dodge, care figurează pe numele său.

Cotabiţă a refuzat să le spună oamenilor legii dacă el a condus sau nu automobilul respectiv, parcat neregulamentar, însă tot nu a scăpat de sancţiune. Aşa că a apelat la instanţă pentru a-i convinge pe judecători că amenda este nedreaptă. În luna septembrie, Judecătoria Sectorului 1 a respins plângerea lui Cotabiţă, dar acesta nu a cedat şi a făcut apel. Îşi dorea să câştige procesul, fiind convins că dreptatea este de partea lui. ”Nu se poate vorbi de iertare, legea e lege pentru toţi. Dar, orice persoană care se consideră lezată de o sancţiune se poate adresa instanţei. În momentul de faţă aşteptăm decizia instanţei, singura care poate decide dacă artistul are dreptate şi trebuie exonerat sau dacă trebuie să achite amenda”, ne-au spus reprezentanţii Primăriei Sectorului 1, în subordinea căreia se află Poliţia Locală.Ieri, artistul ar fi avut şansa să-i convingă pe magistraţi să-l scape de această sancţiune, însă el are de dus acum o bătălie mult mai grea. Se luptă pentru viaţa sa. De două săptămâni se află în comă la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce a fost găsit inconştient, într-o sală de fitness.

«Drumul său e cu sens unic»

„Starea lui Gabriel Cotabiţă este extrem de gravă în continuare. Nu există semne de activitate cerebrală, leziunile suferite în timpul stopului cardio-respirator fiind majore. Din păcate pentru el, drumul este cu sens unic”, ne-au declarat surse medicale din cadrul Spitalului Floreasca, unde artistul se află la Terapie intensivă din 8 mai.

Mai multe