Gabriel Cotabiţă va învăţa din nou să vorbească?

22 mai 2015 8:24   Vedete românești
Ultima actualizare:

Gabriel Cotabiţă se află în comă indusă de două săptămâni, după ce a făcut un infract pe 8 mai. Cântăreţul a fost găsit în sala de fitness a hotelului Hilton din Bucureşti şi transportat de urgenţă la Spitalul Floreasca. Acolo, Gabriel Cotabiţă a fost intubat şi este hrănit artificial de medicii care se chinuie să îl salveze. În plus, artistul va fi nevoit să înveţe din nou să vorbească, se pare, din cauza operaţiei de traheostomie.

Gabriel Cotabiţă, care este în comă de pe 8 mai, este supravegheat atent de medicii de la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Artistul de 59 de ani a fost mai întâi intubat, pentru a fi ventilat mecanic, iar doctorii i-au făcut o traheostomie pentru a preveni o infecţie la plămâni. Pentru că se află în comă, Gabriel Cotabiţă nu poate fi hrănit pe căi normale: surse medicale au povestit, pentru ziarulring.ro, că alimentaţia lui este făcută printr-o venă de lângă inimă. 

"Starea artistului permite doar nutriţia artificială. Fluidele şi substanţele nutritive îi sunt introduse în organism prin alte căi decât cea normală, adică decât prin cavitatea bucală şi prin înghiţire. În cazul lui a fost posibilă doar alimentaţia parenterală, adică substanţele nutritive şi lichidele sunt introduse în organism prin intermediul unui cateter, printr-o venă centrală a corpului, aflată în apropierea inimii – vena subclavie. Carbohidrații (glucidele, zaharurile) sunt introduși sub formă de glucoză (dextroză), proteinele - sub formă de aminoacizi, iar lipidele (grăsimile) - sub formă de acizi grași esențiali. Acești nutrienți sunt exact calculați pentru necesarul zilnic", au declarat surse medicale despre Gabriel Cotabiţă, pentru ziarulring.ro.

Gabriel Cotabiţă nu va mai putea cânta?

Pentru că a suferit o traheostomie, Gabriel Cotabiţă va fi nevoit să înveţe să vorbească din nou dacă îşi va reveni din comă şi e foarte probabil să nu mai cânte niciodată.

"Pentru că i s-a făcut traheostomia, este foarte posibil ca laringele să fi avut de suferit. În cazul în care îşi va reveni din comă, există riscul să nu poată vorbi nici după ce tubul de traheostomă va fi înlăturat şi va respira singur; va fi nevoit să recurgă la ortofonie. Practic, va reînvăţa să vorbească. Va face exerciţii de articulare pentru a fi remediată tulburarea emisiei vocale. Însă despre cântat, greu de spus dacă va mai putea", au mai completat aceleaşi surse medicale. 

Familia lui Gabriel Cotabiţă a ţinut slujbe pentru artist

Familia şi prietenii au ţinut, alături de preotul de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde este internat artistul, mai multe slujbe de rugăciune pentru Gabriel Cotabiţă. Deşi preotul nu a putut să intre în salolnul unde se află Gabriel Cotabiţă, acesta a ţinut mai multe slujbe în capela Spitalului Floreasca.

În plus, mai multe vedete, prieteni apropiaţi ai lui Gabriel Cotabiţă, au transmis numeroase mesaje de încurajarare pentru artistul de 59 de ani care a făcut un infract pe 8 mai. Printre ele, Corina Chiriac şi Elene Cârstea i-au rugat pe prietenii lor virtuali să se roage pentru Gabriel Cotabiţă. 

Investigaţiile complexe făcute de la internarea lui Gabriel Cotabiţă şi până în prezent indică cea mai probabilă cauză a stopului cardio-respirator o tulburare severă de ritm cardiac, produsă în contextul unor afecţiuni cardio-vasculare preexistente,"fiind excluse infarctul miocardic acut, embolia pulmonară şi accidentul vascular cerebral", potrivit unui comunicat al spitalului. "Pacientul se află sub îngrijirea unei echipe multidisciplinare complexe, care îl evaluează permanent, în funcţie de starea pacientului urmând să se ia în discuţie alte eventuale investigaţii. Precizăm încă o data faptul că starea pacientului este stabilă", au adăugat reprezentanţii Spitalului Floreasca.

Mai multe