Gabriel Fătu s-a însurat. Cum a arătat mireasa

6 noiembrie 2015 15:15   Vedete românești
Ultima actualizare:

Gabriel Fătu (40 de ani) s-a cununat civil vineri, 6 noiembrie, cu Georgiana Stancu (27 de ani). Cei doi și-au spus ”Da!” la Oficiul Stării Civile sector 3, în prezența rudelor și a câtorva prieteni apropiați. Georgiana a profitat de această zi de toamnă blândă și a îmbrăcat o rochie cu top din dantelă, de culoarea piersicii, la care a asortat un zâmbet cuceritor.

Vizibil emoționat, Gabriel Fătu și-a întâmpinat prietenii în curtea Oficiului Stării Civile sector 3 cu puțin timp înainte de ora 13. Îmbrăcat într-un costum albastru-gri, actorul și-a asortat papionul cu rochia tinerei sale soții.

Georgiana a purtat o rochie de culoarea piersicii, cu top din dantelă și fustă amplă, de lungime medie, cu jupon din voal. Soția lui Gabriel Fătu a purtat pantofi stiletto, nude, iar buchetul a fost făcut din trandafiri multicolori și frezii.

Divorț și nuntă în același an

Cununia religioasă va avea loc sâmbătă, 7 noiembrie, în Bucureşti. Pe lista invitaţilor se află nici mai mult, nici mai puţin de 700 de persoane, un record pentru nunţile mondene autohtone. Gabriel Fătu, care este şi consilier general al Primăriei Capitalei, şi-a chemat la nuntă toţi colegii din Primărie, dar şi mulți artişti, actori şi oameni de televiziune. Unde mai pui că naş este chestorul Marin Motoc, directorul Poliției Transporturi din cadrul IGPR, aşa că printre nuntaşi vor fi şi mulți poliţişti.

Culmea, ca şi fosta lui soţie, regizoarea Chris Simion, Gabriel Fătu a reuşit performanţa să aibă parte şi de divorţ, şi de nuntă, într-un singur an. Fătu şi Simion au divorţat în februarie 2015, ea s-a măritat în secret cu Tiberiu Mercurian pe 12 septembrie, iar el o va duce pe Georgiana la altar pe 7 noiembrie.

Mai multe