Gabriela Cristea și Tavi Clonda, momente emoționante în doi. Cum au demonstrat că încă există „flacăra iubirii” între ei

13 aprilie 2026 16:53

Gabriela Cristea și Tavi Clonda mențin vie flacăra iubirii chiar și după aproximativ 12 ani de căsnicie. Chiar dacă timpul a trecut, iar momentele petrecute în doi nu mai sunt la fel de numeroase, aceștia nu uită să aibă grijă de relația lor și, implicit, unul de celălalt.

Gabriela Cristea și Tavi Clonda - Foto: colaj Click!

Gabriela Cristea: „Dragostea se trăiește la intensitate maximă la orice vârstă”

Fosta prezentatoare de televiziune și soțul ei au demonstrat încă o dată că gesturile mici, dar simbolice, fac diferența într-o relație de durată precum cea a lor. Gabriela le-a povestit fanilor de pe rețelele de socializare cum a fost surprinsă de soțul ei cu o plimbare romantică, exact ca la începutul poveștii lor de dragoste.

În mesajul său, vedeta TV a povestit cum ea și Tavi au retrăit momente emoționante, precum o plimbare pe stradă ținându-se de mână și făcându-și declarații de dragoste emoționante, exact ca la început. 

„Mi-a plăcut azi să mă plimbe soțul de mână, ca la începutul relației noastre… și ne-am și pupat pe stradă… și ne-am făcut și declarații frumoase… și asta după aproape 13 ani de relație, 2 copii, iar lista poate să continue. Știu că se vor găsi care să spună «la vârsta ta de asta îți mai arde» sau «te văd copiii», iar lista poate să continue.”

„Să ai grijă de ce iubești este respect față de tine”

În mesajul său, Gabriela Cristea a dorit să le demonstreze celor de acasă că dragostea sinceră și adevărată rezistă indiferent de timp și de probleme, atât vreme cât există respect reciproc și înțelegere. 

„Ce vreau să vă spun, de fapt, este că dragostea se trăiește la intensitate maximă la orice vârstă. Să ai grijă de ce iubești este respect față de tine și de cel pe care îl iubești, iar copiii sunt fericiți să-și vadă părinții că se iubesc în armonie. Hristos a Înviat!”, a fost mesajul vedetei. 

Mai multe