Gabriela Lucuțar a împlinit 42 de ani! Imagini de senzație cu tortul „macabru” al „Reginei Întunericului”

17 martie 2026 11:13

Gabriela Lucuțar, supranumită „Regina Întunericului”, a împlinit 42 de ani și a organizat o petrecere fastuoasă, pe măsura așteptărilor. Înconjurată de prieteni și apropiați, aceasta s-a distrat pe cinste, însă invitații au rămas fără cuvinte în momentul apariției tortului.

Gabriela Lucuțar a împlinit 42 de ani - Foto: colaj Click!

Tortul ales de Gabriela Lucuțar pentru aniversarea de 42 de ani

Gabriela Lucuțar și-a invitat prietenii și persoanele apropiate la un restaurant pentru a-și sărbători ziua de naștere. Din imaginile publicate pe rețelele de socializare se poate observa că „Regina Întunericului” a ales două ținute complet negre, alături de un machiaj elegant, perfect în armonie cu decorul.

Vedeta a optat pentru un tort spectaculos, în ton cu imaginea care a consacrat-o. Desertul a fost pregătit sub forma unui sicriu, în nuanțe de negru, pe care a fost amplasată o figurină ce o reprezenta pe Gabriela Lucuțar, îmbrăcată elegant. Din elementele decorative au făcut parte și simboluri specifice domeniului funerar în care activează, precum o cruce și aranjamente florale, însoțite de mesajul: „La mulți ani, Regina!”

Gabriela Lucuțar și-a serbat ziua de naștere - Foto: Instagram

Gabriela Lucuțar: „Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost alături de mine”

Gabriela Lucuțar, sau „Regina Întunericului”, așa cum a fost supranumită, cunoscută pentru înmormântările extravagante pe care le organizează pentru celebritățile din România, a transmis un mesaj cu ocazia zilei sale de naștere.

Vedeta s-a arătat recunoscătoare pentru toate lucrurile bune din viața sa, dar mai ales pentru oamenii dragi și pentru prieteniile care îi aduc bucurie.

„Astăzi este ziua mea și pot spune din toată inima că sunt unul dintre cei mai fericiți oameni!

Am avut parte de momente incredibile și de cele mai frumoase surprize din partea prietenilor mei. Prezența voastră, energia și bucuria pe care mi le-ați oferit au făcut această zi cu adevărat specială.

Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost alături de mine, pentru prietenie, pentru surprize și pentru amintirile minunate pe care le-am creat împreună. Sunt recunoscătoare că vă am în viața mea!”, a declarat Gabriela Lucuțar, pe Facebook.

Mai multe