Gelozie între concurenții de la primul şi al doilea “Exatlon”! „Acum ei au condiţiile astea cu vila”

10 septembrie 2018 13:29   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cel de-al doilea sezon al reality-showului „Exatlon” de la Kanal D a venit cu mai multe noutăţi, de la locurile unde sunt cazați concurenţii, la felurile de mâncare servite. Click! a stat de vorbă cu Ştefan Floroaică, unul dintre concurenții primului sezon. El a făcut o comparaţie între cele două ediții ale Exatlon, spunându-ne ce nu-i place acum.

Considerat unul dintre cei mai sexy concurenţi de la „Exatlon”, din primul sezon transmis de la Kanal D, Ştefan Floroaică (26 de ani) a povestit pentru Click! care este părerea lui despre cel de-al doilea sezon al emisiunii, după ce a văzut schimbările din Republica Dominicană.

„Prima oară când m-am uitat la imaginile din sezonul 2, aveam senzaţia că aş vrea să fiu acolo, retrăiam trăirile concurenţilor în acelaţi timp cu ei. Totodată, eu mi-am trăit experienţa “Exatlon”, acum e rândul altora să o facă. Pentru că ştiu cum e şi a venit rândul altora să o facă mult mai bine ca noi. Acum, sunt alte poveşti, pro si contra faţă de ce am avut noi. Îmi place că s-a introdus proba pe timpi, pe care noi n-am avut-o. Acum ei au condiţiile astea cu vila, cu casa, care în primă fază nu mi-au plăcut. Apoi mi-am dat seama că diferenta dintre acel coteţ şi vilă este foarte mare. În sezonul trecut nu ne mai păsa, însă acum dacă stai acolo nu ai ocean, nu ai plajă, nu ai unde să te relaxezi. E mult mai cald, conditiţiile sunt altele, e umiditate mare. Sunt multe detalii, traseele sunt mult mai grele deşi ei mănâncă mai mult decât noi. Asta e un plus pentru ei. Am înţeles şi am văzut că ei mănâncă mai bine ca noi, nu e aceeaşi alimentaţie cu orez şi fructe pe care o aveam noi. Ei au mâncare adevărată”, ne-a povestit Ştefan la petrecerea “Partytlon”. 

Şi pentru că ne-am întâlnit cu el, am profitat de ocazie să aflăm şi ce planuri are. “Am strans din dinţi şi am ajuns la final. Acum vreau să investesc în mine, să fac lucruri care îmi fac plăcere. Îmi doresc să urmez cursuri de actorie. Practica te învaţă cel mai mult, dar şi oamenii te învaţă şi în special pe cine ai alături. Simt că sunt atras de  actorie. Am idei, vreau să construiesc lucruri”, ne-a mai spus fostul concurent Exatlon care deja a apărut în videoclipul Celiei!

Mai multe