George Burcea, reacţie acidă în urma mesajelor primite de la fani: «Doar bârfa-i bună?»
Andreea Bălan şi George Burcea nu trec prin cele mai bune momente în calitate de cuplu. În urmă cu câteva zile, a ieşit la iveală faptul că soţul Andreei Bălan a fost condus sub influenţa unor substanţe stupefiante şi s-a ales cu un dosar penal, iar artista a confirmat printr-un mesaj pe pagina de Instagram că nu mai formează un cuplu. Deranjat de comentariile internauţilor, George Burcea a luat atitudine şi, la rândul său a transmis un mesaj.
Andreea Bălan şi George Burcea se află într-un impas peste care par să nu reuşească să treacă. Recent, actorul a fost depistat de poliţie în timp ce conducea autoturismul deşi se afla, în mod evident, sub influenţa unor substanţe interzise. Analizele au demonstrat că George consumase cocaină atunci când a fost oprit de oamenii legii. Andreea lăsase de înţeles, cu câteva zile în urmă, că lucrurile nu sunt tocmai bune între ei, iar mesajul lui Aurelian Temmişan, naşul celor doi, a venit ca o confirmare a speculaţiilor potrivit cărora sunt probleme serioase în paradis.
Andreea a confirmat că nu mai formează un cuplu cu George
Pe 25 februarie, Andreea a rupt tăcerea şi a răspuns mesajului unui admirator, confirmând că nu mai formează un cuplu alături de George. La rândul său, actorul a decis să transmită un mesaj prietenilor virtuali căci se simte sufocat de cuvintele pe car le primeşte din partea acestora. Actorul le-a reproşat că sunt interesaţi de bârfe şi de speculaţii în loc să acorde mai multă atenţie lucrurilor cu adevărat importante.
George Burcea, revoltat de mesajele venite din partea prietenilor virtuali
„Hellooo. Vă rog să vă potoliți cu mesajele astea. Când am făcut campania împotriva violenței domestice de ce nu ați dat jdemii de comentarii? Doar bârfa-i bună? De asta ne aflăm în punctul cel mai critic la nivel de educație, dezvoltare, etc…
Învățați să apreciați alte lucruri mai bune pentru voi și pentru societate… nu rahaturi de presă și alte bazaconii. Cei care nu vor să mai stea pe pagina mea… există un buton de unfollow… apăsați pe el, vă rog. Cei care sunt interesați de ce fac eu pe partea profesională, să rămână, dacă vor, iar dacă nu vor, același buton vă stă la dispoziție. Multzamos”, a fost mesajul pe care George Burcea l-a avut pentru fanii de pe Instagram.