George Burcea şi Alexandra Stan fac bani în India

4 octombrie 2016 20:51   Vedete românești
Ultima actualizare:

Mai sunt câteva zile până când vine pe lume Ella, fetiţa Andreei Bălan, jurata emisiunii „Te cunosc de undeva!” (Antena 1), şi a actorului George Burcea (28 de ani), iar cei doi îndrăgostiți de-abia așteaptă să devină părinți.

Înainte de marele eveniment, iată că George Burcea mai are un motiv de bucurie, căci, după cum susțin prietenii lui, artistului i-ar fi intrat în cont o sumă frumușică, de aproximativ 4.000 de euro, venită tocmai de la Bollywood. George a jucat în filmul de groază „Raaz reboot4”, a cărui premieră a avut loc luna trecută. “Nu-mi place să vorbesc despre onorariile primite. Dar indienii plătesc bine pentru un rol secundar. Am filmat la Sibiu, anul acesta, de Sf. Valentin, şi am aflat că a avut loc premiera filmului pentru că mi-au plătit drepturile pentru rolul pe care l-am avut, cel al unui director de bancă”, ne-a povestit George, în exclusivitate.

Va susține un show de infarct, pe 15.000 €

Și-a cucerit, rând pe rând, fanii din Turcia şi din Japonia, iar acum Alexandra Stan (27 de ani) vrea să-i farmece și pe admiratorii din India, care și-au manifestat dorința de a o vedea pe scenă. Marea întâlnire va avea loc luna viitoare, iar pentru acest show solista va primi nu mai puţin de 15.000 de euro. Cântăreața de talie internațională s-a mutat înapoi în Constanţa, alături de iubitul ei, Bogdan, iar pentru concertele din Capitală şi-a păstrat apartamentul cumpărat. Zilele trecute, însă, a înnoptat la un hotel de cinci stele din Bucureşti, doar îşi permite, după cum a publicat ea un mesaj pe reţelele de socializare. Motivul? Îşi uitase cheile casei, la Constanţa.

Mai multe