George Stanca: In memoriam Romulus Vulpescu
S-a dus Vulpescul. Unul dintre boierii boemi ai Bucurescilor juneţii noastre. Ne ştiam de la “Săptămâna” lui Barbu. Eu eram aproape un copil; bobocel pe lângă cei mari: N. Carandino, Ben Corlaciu, av Beldeanu.
Eram un literat mascat... sub acoperire, "ăla cu topul", muzica rock... Nu ştiau că-i "sfidam" pe ascuns, căci devoram beatnicii americani, hedoniştii ăia "drogaţi şi poponari". Pe-atunci OSANALISTUL politic Cărtă scurma ţărâna cu cocoşelu', iar fratele Saşa kremlinologea prin noua stângă...Vulpescul plesnise cu un pamflet de pomină pe Zaharia Stancu: "Păstârnac, n-am auzit?!". Combătea laşitatea publică a lui Stancu, relevată când a fost întrebat despre un Boris Pasternak interzis...
Vulpescul râdea, vorbea tare, era cataractal. Era un ludic perpetuu, un vivandeur. Gemea, mustea, deborda de cultură. Se lipea la nou ca marca de scrisoare. Era în juriul festivalului naţional de rock. Odată avurăm o "confruntare" de glume şi poante care mi-a dat tupeu: eram luat în seamă, aveam drept la replici insolente; mimetismul din tenis, un adversar genial te face să joci incredibil de bine.
Meciul, la restaurantul Moldova, cu doi caricaturişti promessanţi ai timpului: Dion şi Barbu-Petrila. A fost într-o formă spirituală în care-l descopereai doar în spectacolele cu Tudor Gheorghe. Un geniu al replicii spontane... "Dupărevoluţia" ni l-a relevat ca pe un entuziast al programului vadimo-barbist al PRM. Senator. Activ, tăios... bătăios. Apoi, a tăcut. L-am reîntâlnit la "Om Bun" venit cu fiica sa, să o susţină pe Tatiana Stepa care locuia la ei... şi care mai avea puţin de trăit. Nu mai era omul acela vesel. Te întâmpina cu o inamobilitate acră: "Nu-ţi dau mâna dreaptă să mi-o strângi...", avea probleme...
Vulpescul mi-a revenit spontan în minte, când în culisele memorialului Păunescu am asistat la întâlnirea a două mame: Constanţa Buzea care urma să-şi piardă fiica, Ioana, şi apoi pe sine, cu dna Ileana Vulpescu ce avea să parcurgă aceeaşi tragedie: pierderea fiicei, tot Ioana, apoi la o lună!, a soţului.
Să mai amintesc despre specialistul în franceza veche; traducătorul lui Villon; sau invers "Craii de curte veche"; bibliofilul posedat care făcea bijuterii dintr-o carte; despre "Pajere" a lui Mateiu?...
Ne va fi dor de vorba, verbul şi versul ludic al matale, coane Vulpescule...