Gestul pe care Adina de la Heaven îl face în memoria tatălui: "Glance a avut ideea, am depus deja un dosar pentru fonduri"
Adina Postelnicu (42 ani) din trupa Heaven este cea mai fericită de când a devenit mamă. Cântăreaţa suferă încă după pierderea tatălui său, care nu a apucat să-şi vadă nepoţica, pe micuţa Zaynab, care are deja 1 an şi 7 luni. Artista îşi doreşte să pună pe picioare o afacere în memoria tatălui, care să îi poarte numele.
Pandemia a dat peste cap pe toată lumea. Adina Postelnicu nu face excepţie, dar faptul că are acasă o minune blondă de doar un an şi şapte luni i-a ocupat tot timpul. “În această perioadă ne-am ocupat în mod special de fetiţa noastră, Zaynab, şi de casa nouă în care ne-am mutat, dar mai avem de finisat şi stabilit diverse lucruri. Referitor la afaceri, ne-am făcut o firmă de livrări pentru restaurante doar că pe timp de pandemie nu mai înţelegi nimic, ba se închid, ba se deschid. Glance a avut această iniţiativă. Eu îmi doresc să fac şi voi face, pentru că am depus deja un dosar pentru fonduri, să îmi deschid la un moment dat un lanţ de brutării, care se vor numi "La Mitică". Aşa era alintat tatăl meu. Treaba cu mâncarea este un business care nu are cum să dea greş şi atunci când vor începe din nou evenimentele, sperăm să meargă din nou treaba cu firma de evenimente pe care o avem”, a povestit, exclusiv pentru Click!, Adina de la Heaven.
Adina Postelnicu: "De când am născut nu am o noapte dormită cap-coadă"
Adina şi-a revenit bine după naştere şi are acum 56 de kilograme, însă cel mai bine se simte la greutatea de 54. “Nu ţin dietă, regim. După naştere pot spune că sunt puţin mai slabă ca înainte să fi rămas însărcinată, pentru că în timpul sarcinii şi de când am născut nu am o noapte dormită cap-coadă. Acum am 56 kg, dar când am rămas însărcinată aveam 57-58”, a mărturisit vedeta. “Cât a fost Zaynab mică, până la 2 luni, făceam genuflexiuni şi abdomene cu ea în braţe, după care nu am mai reuşit să fac nimic. A venit nebunia şi nenorocirea asta de pandemie şi lucrurile au luat o altă turnură”, a mai adăugat Adina.
"Am descoperit la Glance calităţi pe care nu credeam că le are"
Adina şi Glance formează o familie fericită şi îşi împart treburile casnice astfel încât să poată avea amândoi timp liber pentru ei. “Ne străduim să petrecem cu Zaynab cât mai mult timp posibil, ne împărţim treburile în aşa fel încât să mai găsim câte un moment de respiro şi pentru noi. Se întâmplă rar, dar se întâmplă! Dacă Glance vrea să iasă cu băieţii, stau eu cu fata sau dacă vreau eu să ies cu fetele, stă el. Am descoperit la el calităţi pe care nu credeam că le are. Recunosc că îmi lipsesc plimbările pe care le făceam şi vacanţele, dar nu este legată de copil, ci de faptul că suntem în pandemie. Poate că vara asta reuşim şi plecăm în formulă de trei în vacanţă, aşa cum ne dorim, să vedem ce s-o mai întâmpla cu vremurile astea.”