Gestul şocant al Ancăi Badiu, la un an de la moartea fratelui său, Mircea

29 august 2016 22:09   Vedete românești
Ultima actualizare:

Anca Badiu (37 de ani), fosta solistă a trupei Class, nu o să o uite niciodată ziua de 6 august 2015, când o mătuşă a anunţat-o că fratele ei, Mircea (44 de ani), a fost găsit mort într-un parc din Benidorm (Spania). Doctorii susţin că bărbatul suferise un infarct.

Artista, care a spart topurile muzicale vreme de peste zece ani, alături de Mihaela Cernea, fosta ei colegă din trupa Class, a intrat într-un con de umbră după decesul fratelui ei. “Nu am reuşit nici măcar acum să trec peste tragedia care s-a răsfrânt asupra familiei mele, anul trecut”, ne-a spus Anca Badiu. Ca să-şi mai aline dorul de Mircea, solista a luat o decizie-şoc: ”După moartea lui, i-am recuperat inelul, iar acum îl port eu, ca să mă simt mai aproape de sufletul său. De fiecare dată, când mă uit la verighetă, îmi amintesc de Mircea. Ţin minte că, anul trecut, m-am dus cu ea să o inscripţionez cu iniţialele “M şi A”, după numele noastre. În interior am scris brother&sister forever (n.r – frate şi soră pentru totdeauna)”.

Cântăreaţa a mai declarat, pentru Click!, că se gândeşte tot mai serios să renunţe la scenă: “Acum mă ocup cu relaxarea, mă plimb, mă duc pe la ţară, la munte. Nu ştiu dacă o să mai cânt, nu mai vreau, pentru că este prea mult stres, plus că m-am îngrăşat foarte mult din cauza pastilelor pentru glanda tiroidă”. Mulţi se întreabă din ce anume trăieşte Anca Badiu, în condiţiile în care n-a mai bifat vreun concert, în ultima vreme: ”Trăiesc din chiriile unor spaţii, mă ajung cu banii, nu am probleme, ba chiar îl răsfăţ  şi pe Bijou, căţeluşul meu din rasa chihuahua, căruia îi cumpăr hăinuţe. Aş vrea să-l bag şi în reclame sau în filme, căci e tare amuzant”.

Mai multe