Gheorghe Turda, mare gospodar la vila de la Câmpina, ajutat de nepoți. Are un mesaj și pentru fosta iubită

3 iunie 2020 13:17   Vedete românești
Ultima actualizare:

Gheorghe Turda (72 de ani) e și mare artist, și mare gospodar! În vremea restricțiilor, când tot românul stătea izolat la domiciliu, el s-a ocupat exemplar de casa de la Câmpina, înconjurat de nepoți". Legat de fosta lui iubită, cu 23 de ani mai tânără, Gheorghe Turda e ferm: ”N-a avut minte când trebuia, n-a știut să aprecieze”.

În timpul pandemiei de coronavirus, interpretul Gheorghe Turda a stat pe acasă, ceea ce nu-i prea ușor pentru un artist obișnuit cu o activitate bogată. Și-a ocupat timpul prin casă, dar și prin curte, la Câmpina, alături de familie. S-a bucurat mai mult de clipele petrecute alături de nepoți, dar a avut mai mult timp și pentru treburile casnice. Click! a intrat în posesia unor imagini cu artistul din curtea casei din Câmpina, în timp ce tunde iarba, una dintre activitățile sale preferate în timpul liber. 

Are două fiice realizate pe plan profesional, care i-au dăruit trei nepoței superbi. Elena Voichița (38 de ani) are un băiețel pe nume Tudor, de 7 ani, iar Anca (41 de ani) are doi copilași, o fetiță pe nume Antonia, de 13 ani, și un băiețel pe nume Petru, de 5 ani și jumătate.

Au petrecut cu toții la moșia de la Câmpina - o casă cu zece camere, în valoare de 300.000 de euro. Nepoții au avut suficient spațiu încât să se joace în voie. 

Gheorghe Turda vrea atestate pentru artiști: "S-au înmulțit amatorii"

Spune că perioada în care am stat cu toții acasă își va pune amprenta și asupra breslei sale. ”Artiștii o vor duce foarte greu, s-au înmulțit amatorii. S-a ajuns la un fel de uniformizare, ca pe vremuri. Nu se știe cine e profesionist și cine este amator. Mă zbat pentru o lege, Legea Turda, să se revină la atestatele de odinioară, acordate artiștilor, în cadrul unor selecții. Am această intenție, pe care i-am mărturisit-o și lui Horia Moculescu, Ionel Tudor, Mădălin Voicu și maestrului Arvinte, cei care s-au mai ocupat de comisii de acest fel, în trecut, când nu oricine era artist. Sigur că multora nu o să le convină, dar s-ar face o selecție corectă și mai ales binevenită”, ne-a declarat Gheorghe Turda.

Referitor la fosta lui iubită, mai tinerică, Nicoleta Voicu, de care s-a despărțit la începutul anului trecut, după un an de relație, Turda spune așa: ”N-a avut minte când trebuia, n-a știut să aprecieze”, susține interpretul de muzică populară. 

Citește și:

Gheorghe Turda a învins cancerul! Interpretul de folclor s-a vindecat fără risc de recidivă

Gheorghe Turda a văzut moartea cu ochii, în vacanța din Asia: «Am făcut o reclamație la hotel»

Mai multe