Gheorghe Turda va cânta la Festivalul "Marioara Murărescu"
15 septembrie 2014 22:35
Vedete românești
Ultima actualizare:
Au trecut aproape trei săptămâni de când îndrăgitul solist Gheorghe Turda (66 de ani) a suferit un accident cerebral vascular.
După un tratament riguros, artistul s-a însănătoşit şi este gata să revină pe scenă - locul care i-a lipsit cel mai mult. Astfel, reîntoarcerea se face cu ocazia unui eveniment important, şi anume festivalul organizat în memoria Marioarei Murărescu, cu sprijinul Asociaţiei Culturale Marioara Murărescu.
Evenimentul va avea loc la Sala Palatului, chiar pe 1 octombrie, ziua în care mama “Tezaurului folcloric” ar fi împlinit 67 de ani.
După cum se ştie, Gheorghe Turda a fost unul dintre soliştii pe care regretata doamnă a cântului popular l-a promovat în cadrul emisiunii de la TVR 1.