Giani Kiriţă, păzit iar de fiica adolescentă la filmări
Fostul fotbalist de la Dinamo va sări joi (30 iulie) în cap, în bazinul de la “Splah! Vedete la apă!”, iar la filmări a avut mare nevoie de susţinere.
Lui Giani Kiriţă (38 de ani) i-au fost alături cei doi copii, Roxana (16 ani) şi Marco (12 ani). Nu este prima dată când sportivul a mers la serviciu cu superba lui fiică, pentru că în 2014, tot la Antena 1, Roxana i-a fost parteneră în ring la “Minunea dansului”. “Din momentul în care s-au născut, copiii au fost cea mai mare motivație a vieții mele. Ei sunt totul pentru mine. Sunt topit după copiii mei și am o relație foarte frumoasă cu ei. Sunt topit după Roxana, pentru că îmi seamănă foarte mult și la gesturi, și la tot. Și suntem și în aceeași zodie, Peşti. Când ieșim împreună, toată lumea spune: «Ce iubită marfă, șmecheră ți-ai tras!» Și pe mine, în momentul ăla, mă ia Salvarea”, declară Giani, pe care îl vom vedea joi şi vineri, de la ora 20.30, la Antena 1.