Giani Kiriță, război cu turcii la “Exatlon”. Uite ce declară sportivul!
O nouă bătălie dură îi așteaptă pe “Războinici” și pe “Faimoși” la Exatlon. După confruntarea cu Mexic, concurenții se pregătesc mâine, 24 februarie, să dea piept cu Tucia. Giani Kiriță, care a activat ca fotbalist la mai multe cluburi turcești, abia așteaptă să se declare învingător.
În ultima ediție de săptămâna aceasta de la “Exatlon”, Cosmin Cernat, prezentatorul show-ului, a făcut un anunț neașteptat la finalul competiției. Va urma o luptă istorică la “Exatlon”, România – Turcia. Una cu rezonanță specială în inimile românilor, având în vedere apropierea de sportivii turci, atât prin competiții, dar și prin prezența sportivilor români în echipe din Turcia, mai ales în domeniul fotbalului. Sportivi de aur din România au ajuns să joace în echipe de fotbal din Turcia sau să le antreneze și să le conducă spre victorie! Gică Hagi, Gică Popescu, Mircea Lucescu, Gabi Balint sau Giani Kiriță, faimosul de la “Exatlon”, sunt doar câteva exemple.
Anunțul făcut de Cosmin Cernat a fost extrem de bine primit de toți competitorii “Exatlon”, deopotrivă Faimoși și Războinici. Giani Kiriță a avut o adevărată explozie de bucurie la auzul acestei vești, mai ales că fostul sportiv de performanță are o slăbiciune pentru spiritul de luptă al turcilor, el activând ani buni că fotbalist la diferite cluburi de fotbal din Turcia (Samsunspor, Gaziantepspor, MKE Ankaragücü, Bursaspor). “Sperăm să facem și noi aceeași figură pe care a făcut-o Mexicul cu noi, să aducem victoria țării noastre! Scorul poate să fie și 10-9 pentru noi, deoarece tot ce este cu un punct peste adversar înseamnă victorie! Nu mă interesează diferența de punctaj. Important este să învingem!”, a spus Giani Kiriță, care a câștigat și titlul de campion al Turciei cu Bursaspor, în 2010. Bătălia de la “Exatlon”, dintre România și Turcia va fi difuzată mâine, 24 februarie, de la ora 19.45, la Kanal D.