Gina Pistol a scăpat ca prin urechile acului de atentatele din Paris

16 noiembrie 2015 17:52   Vedete românești
Ultima actualizare:

Toată săptămâna trecută vedeta s-a aflat în Paris (Franţa), unde a realizat o nouă şedinţă foto specială. Gina Pistol (33 de ani) s-a întors în România chiar vineri, înainte de atentatele de la Paris, şi înalță rugăciuni cerului pentru că a scăpat ca prin urechile acului de nenorocire.

Gina Pistol a participat anul acesta la mai multe show-uri de televiziune, chiar la posturile concurente PRO TV şi Antena 1, dar se laudă și cu şedinţe foto deosebite. Dintre acestea, cea mai recent a fost pentru revista „Fushion”, un pictorial în care solista apare în diferite ipostaze extrem de sexy.

A apărut și pe coperta unei reviste de fashion

O altă ședință foto a purtat-o pe Gina până la Paris, unde a petrecut toată săptămâna trecută. A realizat în „Orașul luminilor” o şedinţă foto specială, pentru un parfum produs în Japonia. Gina şi echipa care a însoțit-o în Paris au realizat o şedinţă foto specială, în zona turnului Eiffel. „După ce am realizat şedinţa foto, care a durat câteva ore bune, am vizitat mai multe zone de agrement, printre care şi parcul EuroDisney. Ne-am distrat pe cinste şi apoi ne-am întors acasă, vineri. Am scăpat ca prin urechile acului de atentatele de la Paris”, a povestit, pentru Click!, stilistul Marian Capet, unul dintre prietenii Ginei, cel care i-a făcut coafura pentru ambele ședințe foto. Contactată de reporterii Click!, Gina Pistol nu a dorit să comenteze absolut nimic, „din respect pentru victimele” atentatelor. Însă, surse din apropierea ei, au povestit că vedeta este în stare de șoc.

În capitala Franței a pozat pentru un parfum japonez

Şi Adora a trecut pe lângă moarte! A filmat în Colectiv!

O altă solistă care a trecut pe lângă moarte a fost Adora *29 de ani, care a fentat încă o dată moartea după accidentul din Italia. De dată aceasta solista a acceptat un rol într-un videoclip al solistului Criss Blaziny, care s-a filmat în clubul Colectiv, care a ars la câteva zile făcând zeci de victime, morţi şi răniţi. Solista a acceptat oferta de a juca rolul unei cântăreţe şi filmările au durat câteva ore. S-ar părea că lansarea videoclipului s-a amânat, mai ales după tragedie. Cei care au filmat acolo nu au vrut să comenteze.

Mai multe