Giuleştina: Oooofff!

Poate că în situaţia în care se află acum, plus forma gazdelor, mă aşteptam ca Rapid să piardă la Botoşani. Dar nu la scorul ăsta. 0-3. Care e ca un barometru. Arată exact ce este dincolo de gardul Giuleştinei.

Fie pe stadion. Fie la baza Pro... Tristeţe. Jale. De ce? Pentru că e din ce în ce mai greu să vezi pe dinăuntru. Să te uiţi lucid la tine. La eul tău... La inimă. La plâmâni. La creier, îndeosebi. La puls. Stomac... Buzunar. Ne trebuia un şoc. S-a schimbat patronul. Ne trebuia un şoc. S-a schimbat antrenorul. Ne trebuia un şoc. S-a schimbat preşedintele. Ne mai trebuie un şoc. Să schimbăm echipa? Nu ai cum. Şi, nici nu e o soluţie. Eu cred că singura şi cea mai grea rezolvare ar fi cea a schimbării de mentalitate. Aici, Marian Rada, Florică Drăghici, fraţi giuleşteni e buba! Aici e greul! Echipe mai slabe sunt. Nu avem noi moralul să le depăşim. Şi, mai vine şi realitatea asta a zilei cu mizeriile ei. Cu lăturile şi jegul vieţii. Ba,  lotul e descompletat. De eliminări. Cumul de cartonaşe. Găurit de indisponibilităţi. Proba cea mai elocventă e că spre finalul meciului Rada a apelat şi la unul din noii veniţi, aflat pe  lista de aşteptare nu chiar pe primul loc. La Bokaka. Neintegrat. Neaşteptat. Neplanificat. Se încercă, parcă, înlocuirea  roţilor de tren în timpul mersului.

Nu mai ştiu... Încep să devin mistic. Superstiţios. Să cred că din naştere noi rapidiştii am avut vreun blestem de dus şi că de-abia acum s-a-mplinit sorocul? Iată, e clar că şi eu o pot lua razna şi să bat câmpii. Aşa se  întâmplă când apar fenomene inexplicabile: se nasc superstiţiile şi misticismele. Dar, efectiv  - şi, nici afectiv - nu mai găsesc nici o explicaţie ghinioanelor ce ne urmăresc. Repet, totul se pierde în esoteric. În băbisme vrăjitoreşti. În ghinioane inexplicabile. Şi, când vezi că la alţii căruţa merge? Nu zboară, dar se mişcă, şi ţie îţi este cum îţi este, îţi vine aşa să... să... dai cu pumnu-n norii negri. Oooofff!