Graviduţa Adela Popescu, păzită de tată prin oraş

19 ianuarie 2016 21:54   Vedete românești
Ultima actualizare:

Este însărcinată în patru luni, însă Adela Popescu (29 de ani) este o graviduță extrem de activă.

Prezintă cinci zile pe săptămână emisiunea ”Vorbește lumea”, de la PRO TV, alături de Gabriel Coveșeanu, dar soția lui Radu Vâlcan își face timp și pentru evenimentele prietenilor. Astfel, luni seara, Adela a fost prezentă la concertul Alexandrei Uşurelu, din Foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional din Bucureşti. Adela nu a venit singură, ci însoțită de tatăl ei, care îi este alături mai peste tot. Domnul Doru și-a luat în serios rolul de paznic și nu o lasă nicăieri singură pe fiica sa, mai ales că ginerele Radu Vâlcan este tocmai în Thailanda pentru filmările emisiunii ”Insula Iubirii” (Antena 1). ”Cât e Radu plecat în Thailanda, tati meu are grijă de mine”, spune actriţa, care a mai fost văzută cu părintele ei şi la filmul „Star Wars”. Extrem de atentă cu băiețelul pe care-l va naște la vară, Adela și-a întrerupt și activitatea cu trupa Dj Project. ”Nu aș putea să cânt în cluburi, e periculos pentru sarcină”, ne-a spus Adela.

Mai multe