Hărăbor se plânge de bani, Chişu se zgârceşte cu pensia
Actriţa Manuela Hărăbor a vorbit, în revista OK! Magazine, despre fiul ei, Andrei, pe care îl are din relaţia cu Dan Chişu, dar şi despre neajunsurile financiare. Declaraţiile ei, voalate, sunt o aluzie fină la procesul avut cu vestitul regizor, pentru pensia de întreţinere a băiatului lor, care are nevoie de tratamente costisitoare.
Manuela (47 de ani) a făcut parte din distribuţia unor filme celebre, precum „Veronica” sau „Pădureanca”, însă, după cum susţine ea, frumuseţea nu prea i-a ţinut de cald sau de foame ,căci, în ultimii ani, proiectele în filme şi în seriale sunt din ce în ce mai rare. Ajunsă la fundul sacului, căci tratamentele pentru fiul ei, bolnav de autism, îi depăşesc adesea veniturile, Manuela l-a acţionat în judecată pe Dan Chişu, tatăl fiului ei, pentru pensia de întreţinere, după ce ani buni acesta i-ar fi dat sume mult prea mici.
Regizorul Dan Chişu (59 de ani) a pierdut lupta în instanţă, la sfârşitul lunii trecute, astfel că trebuie să scoată lunar din buzunar suma de 3.000 de lei. Întrebată de reporterul revistei OK! dacă acum are o linişte financiară, actriţa a dat un răspuns diplomatic, dar cu apropo la situaţia avută: “Nu prea. Dar nu-mi fac planuri pe termen lung. Nu ştiu câte zile am pe pământ, drept pentru care e inutil să-mi fac astfel de planuri. Încerc să iau fiecare zi în parte şi, din puţinul pe care îl am, să pot să-i ofer lui Andrei (n.r. - 25 de ani) ceea ce are nevoie şi să pot să am grijă de părinţii mei. Nu ştiu cât vor ţine lucrurile acestea. Un sac are o limită. Poate par inconştientă, dar nu am grija zilei de mâine apăsătoare. Poate de aici şi bucuria de a trăi şi de a mă trezi dimineaţa”, a declarat ea.
Ultimul rol într-o telenovelă, acum şase ani
Manuela Hărăbor a debutat la 3 ani în “Veronica”, pe platourile de filmare unde lucra tatăl ei. În 1988 joacă în “Pădureanca”, una dintre peliculele de suflet ale românilor. În 2008 apare în două episoade din “Cu un pas înainte”, la Pro TV, şi în 2009, în “Fetele Marinarului” (Antena 1), alături de Şerban Ionescu. De atunci nu a mai făcut notabil în televiziune sau în cinematografie, şi abia anul acesta pare că s-a rupt blestemul. A filmat pentru “Hotel of Damned” cu Louis Mandylor , în “The Day You Came” şi în “Manifest”, pelicule în regia lui Bobby Barbacioru.