Horațiu Mălăele joacă pe aceeași scenă cu fiul său, Bogdan
Bogdan, fiul cel mare, i-a moștenit talentul actoricesc al lui Horațiu Mălăele. Peste patru zile, tatăl și fiul vor urca pe scenă în sepctacolul ”Ediție specială”.
Cel mai iubit dintre actori nu poate sta deloc departe de lumea teatrului. Horațiu Mălăele este ocupat cu filmările pentru partea a doua a filmului ”Moromeții”, însă duminică va urca pe scena cinematografului CINEMA PRO, de la ora 19:30, în spectacolul de succes ”Ediție Specială”. Alături de el va fi fiul său cel mare, Bogdan, dar și interpretul Radu Captari. Mălăele, seniorul și juniorul, se întrec în dialoguri fine și subtile, de un umor exploziv, momente poetice sau monologuri cu o sensibilitate lirică aparte, în acompaniamentul muzical al îndrăgitului artist Radu Captari.
Spectatorii care nu avut înca prilejul să vizioneze filmul ”Funeralii Fericite”, vor putea profita de proiecția acestuia, în mod gratuit, imediat după spectacol.
Cei care vor să-l vadă pe Mălăele într-un dialog incendiar cu fiul său vor plăti 75 de lei pe bilet.