Horia Moculescu, în stare de șoc, după ce Mihai Constantinescu a fost operat 8 ore

18 octombrie 2017 12:47   Vedete românești
Ultima actualizare:

Vestea că solistul Mihai Constantinescu (71 de ani) a fost operat de urgență pe cord deschis, în urmă cu câteva zile, l-a întristat pe bunul său prieten, Horia Moculescu.

“Nu se poate așa ceva, nu știam. Îmi pare foarte rău! Nu mi-a zis nimic ultima dată când m-am întâlnit cu el. Ne-am văzut acum două luni când mi-a adus un ventilator, eram invidios pe ventilatorul lui. Nu știu ce să zic, mai multe nu știu, nu îmi răspunde nimeni la telefon, am dat două telefoane și nimic, oricum a fost o intervenție de urgență”, a declarat Horia Moculescu pentru Click!

Îndrăgitul cântăreț de muzică ușoară a fost supus unei intervenții chirurgicale la inimă, care a durat opt ore. Simona Secrier, soția sa, vine însă cu vești bune. ”Mihai este bine acum, din fericire”. 

Mihai mai suferise o intervenție chirugicală la inimă și în 2008, la Spitalul de Boli Cardiovasculare din Târgu Mureș.

Mihai și Simona s-au căsătorit în urmă cu trei luni, după o relație de 20 de ani, însă au dorit un chef intim. ”Nu a ştiut nici vântul, nici pământul. Am avut câţiva invitaţi. Ne-am simţit foarte bine. Le mulţumim naşilor că au fost foarte discreţi. Nu îmi place să port verighetă. Nunta nu e făcută nici ieri, nici alaltăieri, dar e făcută”, a declarat marele cântăreț. Cuplul s-a întors în urmă cu o săptămână din luna de miere pe care a petrecut-o în Grecia.

Mai multe