Iahtul din «Fructul oprit» a fost al lui Ceauşescu
Iahtul din „Fructul oprit”, serial difuzat de Antena 1, are o poveste lungă şi interesantă. Click! a aflat că ambarcaţiunea care îi găzduieşte pe actori i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu, preşedintele Republicii Socialiste România, şi apoi a fost vândut pe o sumă colosală.
Actorii Michaela Prosan (Sonia) şi Petru Păun (Alex), protagoniştii serialului „Fructul oprit” (Antena 1), au fost primii care au ales iahtul de pe Lacul Snagov, acolo unde au filmat nenumărate scene de dragoste. În urmă cu ceva timp, Neylini, interpreta hitului „Muleina” şi solistă la Mihai Napu Band, a filmat un videoclip şi a realizat şi o şedinţă foto incendiară pe vasul care i-a aparţinut cândva dictatorului Nicolae Ceauşescu.
„Nici nu am simţit când au trecut cele 12 ore cât a durat şedinţa foto. M-am simţit extraordinar de bine şi de sexy, iar rezultatul mi se pare wow! Am vrut neapărat să facem această şedinţă foto pe fostul iaht al lui Nicolae Ceauşescu, fiindcă eram convinsă că va ieşi ceva frumos şi de calitate”, povestea Neylini.
Ambarcaţiunea se numeşte “Snagov 1” şi a fost un cadou pe care Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român şi ctitor al Epocii de Aur, şi l-a făcut cadou de ziua lui. Fostul şef de stat folosea frecvent acest vas în timpul plimbărilor pe Lacul Snagov. După Revoluţie, bunurile familiei au fost preluate de RA-APPS şi scoase la licitaţie. În 2001, iahtul a ajuns pe mâna unui om de afaceri din Ilfov, care l-a băgat în reparaţii capitale. Nava a fost modernizată între 2003 şi 2004 la Şantierul Naval Olteniţa şi a primit şi un nume nou: “Leader”.
Nava de lux a fost recondiţionată şi rebotezată “Leader” şi, de câţiva ani, este ancorată pe Lacul Snagov. La un moment dat, proprietarul vasului a intenţionat să-l vândă, iar preţul solicitat era de 500.000 de euro. Cele două motoare Diesel de câte 255 de cai putere sunt într-o stare excelentă. La momentul achiziţiei de la statul român, motoarele aveau 20 de ore de funcţionare, iar în urmă cu câţiva ani ajunseseră la 350 de ore. Vasul de lux n-a fost vândut însă şi a devenit platou de filmare şi cadru pentru fotografii. Pe navă s-au mai organizat diverse evenimente, fiind închiriată pentru petreceri exclusiviste, nunţi, botezuri şi conferinţe. Printre cei care s-au dus la altar cu “Leader” au fost Monica şi Irinel Columbeanu. Iahtul are o capacitate de 30 - 40 de persoane. Potrivit unor surse, iahtul se închiria, nu cu mulţi ani în urmă, cu 300 de euro pe oră.
Vasul «Leader», în cifre
Lungime: 23,70 metri; Lăţime: 5,00 metri; Greutate: 55,45 tone; Motoare: 2 x 255 cai-putere, diesel Volvo Penta; Corpul navei: oţel; Anul construcţiei: 1978; Rezervorul de combustibil: 1,535 metri cubi; Rezervorul de apă: 2 x 1,920 metri cubi