Iată finaliștii semifinalei cu numărul 4 de la Românii au Talent!

18 mai 2018 21:05   Vedete românești
Ultima actualizare:

Momente extrem de variate, care au reușit să cucerească publicul și în această seară! Așa s-a desfășurat a patra semifinală a emisiunii Românii au Talent, organizată vineri, 18 mai. Ediția de gală a fost presărată cu dans, muzică și momente emoționante pentru concurenți.

Și această semifinală a reușit să se ridice la nivelul celor precedente, impresionând prin diversitatea de talente expuse prin intermediul unor momente inedite. Din păcate, așa cum regulile competiției ne-au obișnuit, numai doi concurenți au șansa de a merge mai departe în marea finală. Emoțiile au fost atât de partea concurenților, bineînțeles, cât și de partea juraților, care s-au arătat cuceriți și în această seară, de numerele prezentate de participanți.

Concurentul care a ajuns la inimile celor de acasă și a reușit să adune cele mai multe voturi din partea acestora a fost micuța Bianca Badea, care a avut un spectaculos număr de balet.

Lupta pentru votul juriului s-a dat între corul de copii UNISON și echipa Duo Romance, care au reușit, de asemenea, să fie printre momentele preferate ale telespectatorilor. Jurații au ales momentul celor de la Duo Romance, care au făcut spectacol îmbinând arta acrobației cu romantismul. 

Juriul a trebuit să aleagă și participantul care va concura în finală pentru premiul de originalitate, în valoare de de 10 de mii de euro, iar alegerea din această seară a fost Natalia Duminică. 

Artista a reușit să își pună tușa personală asupra momentului său de belly-dance, cucerindu-l în special, pe Andi Moisescu, care întotdeauna o dă pe aceasta drept exemplu, atunci când alte concurente apelează la acest stil de dans pe scena de la Romanii au Talent. 

Andi Moisescu a susținut că momentele din această seară au reușit să fie extrem de spectaculoase, fiind chiar demne de marea finală. 

Mai multe