Iată-i pe concurenţii de la Eurovision!

2 martie 2010 16:45   Vedete românești
Ultima actualizare:

Aspiranţii de la Eurovision aşteaptă cu sufletul la gură finala de sâmbătă. Soliştii şi-au ales deja costumele de scenă, repetă cu foc la sălile de dans şi pun la punct ultimele detalii pentru ca show-urile lor să impresioneze.

A început numărătoarea inversă până când vom afla reprezentatul României pe scena Eurovision, din Norvegia, de pe 29 mai. Deşi rivali, cei 16 concurenţi au uitat de orgolii şi se comportă precum o echipă cu adevărat unită.

Începând de azi, urmează patru zile de foc pentru aspiranţii de la Eurovision, căci trebuie să fie prezenţi la repetiţiile care se desfăşoară la Circul Globus, unde va avea loc finala naţională, sâmbătă, începând cu orele 21.10.

Vocalize peste vocalize, repetiţii istovitoare, ultimele probe pentru costume, acesta este programul zilnic al participanţilor, întrucât toţi vor să dea ce au mai bun. Marele câştigător al finalei naţionale va fi desemnat în urma punctajului acordat atât de membrii juriului, cât şi de telespectatori.

Emoţiile sunt cu atât mai mari pentru concurenţi, cu cât fanii vor avea atât posibilitatea de a vota gratuit, cât şi posibilitatea de a vota mai multe melodii, de pe acelaşi număr de telefon.

Din păcate, câştigătorul nu se va bucura de privilegiul de a concura direct în finala de la Oslo, ci va trebui să treacă, potrivit tragerii la sorţi, de semifinala ce va avea loc pe 27 mai. Nu rataţi azi, în Adevărul de Seară, caricaturile celor 16 concurenţi, semnate Ştefan Popa Popa's.

Mai citeşte:

Krivach jefuit la Cluj, înainte de Eurovision

Gyuri, meditaţii cu Seling pentru Eurovision

Dalma şi-a tras clip cu ziare Click!

Marina Almăşan l-ar fi vrut pe Salam la Eurovision

Mai multe