Iată-l pe iubitul lui Ruby la “Ninja Warrior”! Cum s-au cuplat cei doi

3 octombrie 2018 13:02   Vedete românești
Ultima actualizare:

Devenit cunoscut odată cu apariţia sa nonconformistă în videoclipul piesei “Stinge lumina”, melodie cu care Ruby a făcut senzaţie în anul 2012, Adrian Robert îşi continuă drumul spre celebritate, participând la noi show-uri de televiziune.

În urmă cu şase ani, Ruby (29 de ani) filma videoclipul piesei “Stinge lumina”, alături de un tânăr dansator cu care a încercat câteva mişcări îndrăzneţe, după cum se vede şi în imagini. Imediat după acel videoclip, cei doi s-au cuplat, Adrian Robert Grigoriţă devenind şi dansatorul solistei, care la vremea aceea şi-a părăsit iubitul impresar.

Iată că tânărul bine făcut, care practică mai multe sporturi, va putea fi văzut într-o nouă ipostază, de data aceasta la “Ninja Warrior”, de la Pro TV, încercând să-şi depăşească limitele. Dacă va trece mai departe spre marea finală, vom vedea duminică, 7 octombrie, de la ora 20.00, important este că tânărul s-a antrenat acerb pentru aceste încercări şi speră să fie câştigător.

În plus, se aude că el şi Ruby vor mai fi parteneri într-un viitor show, de data aceasta la Antena 1. Sursele Click! spun că cei doi, pe modelul Lora-Ionuţ Ghenu, au fost solicitaţi să facă parte din sezonul al doilea al reality-show-ului “Asia Express”, de la Antena 1, ale cărui filmări vor începe cât de curând. Cuplul ar fi semnat deja contractul pentru acest nou show de televiziune.

Mai multe