«Îi cer 200 € lui Lis pentru un masaj»
Sătulă să stea numai în casă, Oana Lis şi-a găsit o preocupare serioasă: a început cursuri de masaj, pe care le frecventează de două ori pe săptămână.
Cum deja a deprins mişcările de bază, vedeta a început să-şi exerseze dexteritatea şi şi-a găsit deja primul client: „Lui Viorel îi fac masaj de relaxare. E încântat, zice că mă descurc bine. Dar pentru fiecare şedinţă îi cer câte 200 de euro că, na, doar îl masează o vedetă", a declarat Oana, pentru Click!
Soţia lui Lis profită de aceste cursuri, iar acum îşi face singură masaj, atât de relaxare, cât şi împotriva celulitei: „E mult mai bine decât să merg la salon. La cursuri m-am înscris împreună cu o prietenă şi ne mai ajutăm reciproc", ne-a mai spus Oana.
Vedeta va susţine examenul pentru diplomă peste o lună şi jumătate, ea urmând să fie supusă unei probe practice, dar şi unui test scris.