Îi mai știți pe Xenti și pe Răzvan din trupa NoComment? Ce mai fac azi
În 1998 se lansa trupa No Comment şi, odată cu ea, super melodia “La noapte o să te… fur”, care a făcut ravagii în topuri şi în discoteci. Din păcate, drumurile celor doi membri, Xenti Runceanu şi Răzvan Trandafir, s-au despărţit în 2002, însă băieţii nu au renunţat la muzică. Click! îţi spune ce fac azi cei doi artişti!
“La noapte o să te fur/ Da, ţi-o jur/ La noapte vrei, nu vrei/Te fur, ţi-o jurNimeni nu ştie unde/ Luna o să ne cunune/ Roua o să ne sarute/Trupurile ude/ Nimeni nu ştie unde”, aşa sunau celebrele versuri ale melodiei “La noapte o să te… fur”, piesă care a apărut şi pe primul albumul al băieţilor de la “NoComment”, trupă înfiinţată în 1998 de Xenti Runceanu, Răzvan Trandafir şi Lucian Georgeoni.
Primul lor album a bifat un record la casa de discuri Intercont Music, în primele două zile de la lansare având vânzări de 10.000 de exemplare. Trupa a mai lansat două albume, “Regina mea”, în 2000 şi „Striptease”, în 2001. Membrii trupei şi-au continuat ascensiunea şi au participat la mai multe festivaluri, obţinând o mulţime de premii. În 2002 au fost finalişti cu piesa "Liberi", la selecţia naţională Eurovision, şi au primit premiul 3 la festivalul naţional "Mamaia", secţiunea "Creaţie", cu piesa "C'est la vie".
Xenti Runceanu (41 de ani) este vărul primar al regretatei interprete Mihaela Runceanu şi fratele Andreei de la Amadeus. A studiat pianul de la 6 ani, a urmat şcoala şi liceul de muzică "Dinu Lipatti" şi devine în anul 2000 licenţiat al Universităţii de Muzică din Bucureşti, unde urmează cursurile a trei facultăţi: Compoziţie muzică simfonică, Dirijat de cor şi Pedagogie Muzicală. În 1999 devine membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Din 2003 îşi face studio de înregistrări, unde lucrează pentru multe proiecte, iar din acelaşi an începe să cânte alături de Călin Geambaşu Band, o formaţie de tineri inimoşi. Iar din 2009 devine producător muzical şi compozitor al trupei Amadeus, cu care colindă lumea în lung şi-n lat.
La rândul său, Răzvan Trandafir (41 de ani) este fratele solistei Carmen Trandafir şi s-a dedicat școlii și proiectelor individuale. A compus și cântat imnul Naționalei de Fotbal şi a antrenat mai mulţi elevi pentru concursuri muzicale gen “Next Star, “X-Factor” sau “Vocea României”.