Îl mai știi pe Sorin de la Ro-Mania? Cum arată şi din ce trăiește acum

20 aprilie 2018 15:33   Vedete românești
Ultima actualizare:

În perioada 1996-2010, formaţia Ro-Mania ne încânta cu piesele săltăreţe, etno, care aveau darul să descreţească şi cea mai încruntată frunte. Prin trupă s-au perindat mai mulţi artişti, însă pe Sorin Mitrea n-ai cum să nu ţi-l aminteşti, căci era sarea şi piperul. Surpriză însă! Dacă îl vezi acum s-ar putea să ai un şoc, căci e cu 20 kg mai slab şi are o ocupaţie inedită!

Pe vremuri cânta muzică populară reorchestrată, acum face melodii doar pentru el. Pe Sorin Mitrea (37 de ani), fostul solist din trupa Ro-Mania, l-am întâlnit zilele trecute la premiera filmului „The Wanderers - Vânătorul de spirite”, cu Armand Assante în rolul principal, şi regizat de Dragoş Buliga. Fostul solist arată schimbat şi am aflat nu numai că a slăbit, dar şi cu ce se ocupă acum. Mai mult, ne-a povestit că e mândru de fratele lui, luptătorul Cristian Mitrea, care a participat sezonul acesta la „Ferma Vedetelor”, de la PRO TV.

„Muzica a devenit pasiune, e pe locul doi, o fac doar pentru mine. De 10 ani fac navigaţie, sunt căpitan de vas şi le organizez oamenilor vacanţe oriunde vor în lume, pe vasul de croazieră. De exemplu, mă suni, îmi spui că vrei să mergi în Franţa şi eu îşi fac un itinerariu pe coasta Franţei şi ţi-l propun. Dacă îţi place, îţi iau şi barca. Pe o barcă intră 8-10 sau 12 oameni. O săptămână de cazare şi tot ce e nevoie te costă între 500 şi 1.000 de euro. Sunt câte 4-5 cabine duble, ca la hotel, condiţii de 4 stele reale. Toata vara stau pe vas, câte 3-4 luni pe an”, ne-a spus Sorin Mitrea. Noua profesie l-a ajutat şi la siluetă.

Sorin a slăbit 20 de kilograme şi ne-a spus şi cum a făcut acest lucru. „20 de kilograme în patru luni. Nu mai mănânc zahăr şi nici sare iodată. Îndulcesc cu miere sau pun sare naturală, nu mai beau sucuri, mănânc mai puţină carne roşie, multe verdeţuri, beau foarte multe ceaiuri, în loc de cafea”, ne-a mai spus Sorin.

Mai multe