Ileana Ciuculete a vrut să-i facă dreptate fiului cel mic. Ce a lăsat cu limbă de moarte

11 aprilie 2017 17:19   Vedete românești
Ultima actualizare:

Ileana Ciuculete s-a împăcat cu cei doi băieți ai ei, Mugurel și Cristian, cu foarte puțin timp înainte să se stingă din viață. Solista de muzică populară și-a dorit foarte mult să le ofere ceva celor doi băieți. Lui Mugurel i-a dăuit o casă, însă pentru Cristian nu a mai apucat să facă acest lucru.

Ileana Ciuculete a lăsat în urmă durere și multe lacrimi. Familia artistei își revine cu greu din șoc. Mama artistei o plânge și acum pe fata ei, iar soțul artistei, Cornel Galeș, îi duce în fiecare zi flori la mormânt.

Băieții artistei, Mugurel și Cristian Sfetcu, din prima ei căsătorie, nu au avut o relație bună cu mama lor și de-a lungul timpului au acuzat-o pe Ileana Ciuculete că în copilărie nu s-a ocupat deloc de ei, lăsându-i mai mult pela vecini sau prin internate. Resentimentele s-au topit însă cu puțin timp înainte ca artista să moară, iar ultimul Crăciun i-a găsit pe cei trei alături, ca o familie adevărată.

De altfel, ultimele gânduri ale artistei au fost pentru băieții ei. Ileana apucase să-i dăruiască fiului ei cel mare o casă în Craiova, însă nu făcuse același lucru și pentru Cristian. Astfel, înainte de moarte, solista a lăsat vorbă ca fiul ei cel mic să primească o casă tot în Craiova. Soțul ei, Cornel Galeș s-a grăbit să-i îndeplinească această ultimă dorință și a semnat toate actele la trei săptămâni după moartea artistei.

Mai multe