Ileana Șipoteanu, din nou în doliu. ”M-a iubit și m-a admirat. Și eu pe el”

1 septembrie 2020 22:00   Vedete românești
Ultima actualizare:

La trei ani după ce soțul ei, compozitorul Dumitru Lupu, a murit chiar în ziua în care ea împlinea 50 de ani, Ileana Șipoteanu trece din nou printr-o încercare grea. Socrul solistei, tatăl lui Dumitru Lupu, a murit la 94 de ani. În ultima vreme, bărbatul nu-și mai dorea nimic de la viață. ”Își aștepta cuminte sfârșitul”, a dezvăluit artista.

Momente dificile pentru Ileana Șipoteanu. Artista a anunțat că socrul ei, Tataia Lupu, a murit la vârsta de 94 de ani. Bărbatul le supraviețuise soției și fiului său, iar ultimii ani i-a dus foarte greu.

”Se stinse și cel de-al treilea urlet din haita Lupilor. Socrul meu (94 ani) sau Tataia Lupu.

A fost un Om bun și drept, credincios, haios, care și-a trăit viața în ultimii ani, așa cum și-au trăit-o toți bătrânii noștri. GREU. A fost o fire sportivă, dar cei trei ani după plecarea la cer a Maestrului și a soției sale (Mamaie) au fost pentru el cei mai istovitori. Nu mai voia nimic. Își aștepta cuminte sfârșitul”, a scris Ileana Șipoteanu pe pagina personală de Facebook.

Solista a dezvăluit că a avut o relație specială cu socrul ei. ”M-a iubit și m-a admirat. Și eu pe el. Iar Dumi l-a adorat. Fii iertat, Tataie, și fă-te frumos, că mergi la o Mare întâlnire. Vă salut!”, a mai scris Ileana.

Dumitru Lupu a murit în ziua în care soția lui împlinea 50 de ani

Regretatul compozitor Dumitru Lupu a murit în noaptea de 21 spre 22 iulie 2017, când Ileana Șipoteanu împlinea 50 de ani. ”Ne lipsește foate mult. A fost un artist care a ars tot timpul. Lucra 25 din 24 ore și totuși a plecat prea curând. Mai avea mult de lucru. Dacă ar fi apucat perioada asta a pandemiei, sigur ar fi scris 200 de melodii sau vreo câteva spectacole”, a declarat artista, în urmă cu puțin timp, pentru Click!

Citește și:

Ileana Șipoteanu și fiica ei, gest emoționant după moartea lui Dumitru Lupu

Mai multe