Ileana Șipoteanu, în stare de șoc după moartea lui Dumitru Lupu: “Nimic nu prevestea tragedia asta”

23 iulie 2017 16:31   Vedete românești
Ultima actualizare:

Zeci de coroane din trandafiri, gladiole și crizanteme, mesaje de adio sfâșietoare și o liniște apăsătoare duminică, la capela de lângă cimitirul Central Constanța. Sute de persoane au venit să se reculeagă la căpătâiul compozitorului Dumitru Lupu, care a murit sâmbătă, la 65 de ani, chiar de ziua soției sale.

Om vesel, bun ca pâinea caldă, puternic ca un munte, implicat în multe proiecte muzicale, profesor la Universitatea „Ovidius” din Constanţa, tată perfect și soț iubitor. Așa îl descriu toți pe regretatul Dumitru Lupu, compozitorul unor melodii nemuritoare precum ”Hai vino iar în gara noastră mică” sau ”Mă-ntorc la tine mare albastră”.

Soțul Ilenei Șipoteanu s-a stins din viață sâmbătă, în urma unui infarct miocardic, chiar în ziua în care artista a împlinit 50 de ani. Familia a chemat ambulanța, însă medicii nu au reușit să-i mai repornească inima, iar decesul a fost înregistrat în jurul orei 4.00. Îndrăgita solistă nu găsește nici o explicație pentru nenorocirea care s-a abătut asupra familiei.

Imagini de la priveghiul lui Dumitru Lupu

“Nu mă așteptam la așa ceva, nimic nu prevestea tragedia asta din familie. Nu mi-a spus nimic cu limbă de moarte, suntem devastați, Dumnezeu să-l odihnească în pace”, ne-a spus duminică, sfârșită de plâns, Ileana Șipoteanu.

Extrem de afectată de această pierdere cumplită e și fiica celor doi, buna și frumoasa Dumitrana Teodora (21 de ani), care luna trecută își făcuse tatăl mândru la festivitatea ei de absolvire. Tănâra a terminat Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti (UNATC), specializarea Regie-Film şi TV. Duminică nu s-a dezlipit de sicriu și, cu chipul împietrit, încerca să-și îmbărbăteze familia. De altfel, Teodora a fost alături de tatăl ei până în ultima clipă.

“Faptul că Dumitru Lupu și-a dat ultimul suflu în brațele Dumitranei, căreia îi spunea <lăcrămioara lui tata> spune tot ce se poate despre sufletul lui de tată. Începând din acest moment, pentru Ileana, 22 iulie nu va mai exista ca zi de naștere”, mărturisește poeta Carmen Aldea Vlad, citată de radioconstanta.ro. Și solistul Gabriel Dorobanțu, interpretul șlagărului ”Hai vino iar în gara noastră mică” este șocat de moartea lui Dumitru Lupu. “Era fericit! M-am văzut cu el săptămâna trecută și era fericit că are familia lângă el, că Dumitrana a terminat facultatea! Viața este cumplită uneori! Nu am ce să spun, nu găsesc cuvintele, este un șoc pentru noi toți cei care l-am iubit!”.

Trupul neînsuflețit al lui Dumitru Lupu a fost depus la Casa Niculescu, lângă Cimitirul Central Constanța. Luni, de la ora 13.00, la biserica Sf Gheorghe va avea loc slujba de înmormântare. Compozitorul își va dormi somnul de veci la Cimitirul Municipal Constanța.

Mai multe