Ilie Năstase și-a dus iubita în vacanță: «La noi a sosit primăvara»

3 februarie 2019 20:35   Vedete românești
Ultima actualizare:

Pentru Ilie Năstase și Ioana Simion, viitoarea lui soție, temperaturile puțin mai ridicate din ultimele zile au fost prilej de pornit într-o minivacanță. Cei doi parteneri se bucură de multă relaxare într-o zonă montană autohtonă, simțindu-se ca și când ar fi venit primăvara.

Brigitte şi Ilie Năstase și-au refăcut viețile după divorț, așa că fostul tenismen se poate lăuda acum liniştit cu noua sa iubită, Ioana Simion. Chiar dacă relația celor doi a început înaintea divorțului propriu-zis, partenerii au ales să se afișeze în public doar în momentul în care Ilie a devenit din nou un bărbat liber, cu acte în regulă.

Ilie Năstase și Ioana Simion, minivacanță în Brașov

Acum că deja se știe că se iubesc și că urmează în curând să facă și pasul cel mare în fața altarului, cei doi „iubăreți” sunt din ce în ce mai darnici cu imaginile în care apar împreună, pe care le publică pe rețelele de socializare. De data aceasta a fost rândul lui Ilie Năstase să-și țină admiratorii la curent cu modul în care își răsfață iubita, așa că a ales să facă acest lucru prin intermediul unei fotografii sugestive.

Ilie Năstase, în vârstă de 72 de ani, pare mai fericit ca niciodată în compania iubitei lui tinerele, în vârstă de 42 de ani. Cei doi trăiesc o poveste de dragoste de câteva luni, pe care o „documentează” prin intermediul fotografiilor pe care pe publică pe rețelele de socializare. Ilie și Ioana s-au relaxat la munte în acest weekend, în Brașov, și par mai îndrăgostiți ca oricând, semn că vacanța le-a priit. 

„La noi a sosit primavara”, a scris Ilie Năstase în dreptul fotografiei ce îl înfățișa pe el, alături de Ioana Simion. „Frumoșilor, ce bine arătați împreună”, „Bănuiesc că primăvara din inimile voastre a făcut ca și natura să reacționeze!”, „Un cuplu reușit!”, „Să avedți mereu primăvara în suflete!”, au fost doar câteva dintre mesajele internauților.

Ilie Năstase a cerut-o de soție pe Ioana Simion cu un inel de 15.000 de euro

Cum cei doi se comportau deja ca și când ar fi soț și soție, Ilie invitând-o pe Ioana să locuiască în vila lui din Dorobanți imediat după seprarea de Brigitte Sfăt, fostul campion s-a pus și pe cumpărat inele! Așa că Năstase i-a dăruit alesei inimii sale un inel de logodnă în valoare de 15.000 de euro pentru a marca ziua specială în care aceasta a răspuns cu un „Da” hotărât la propunerea lui de a-și petrece întreaga viață împreună.

Mai multe