Imagini fierbinți cu Mădălina Ghenea! Reacția unui bărbat, când vedeta s-a întors cu spatele
Mădălina Ghenea (29 de ani) face furori a Milano. Eliberată de grijile din țară, unde relația dificilă cu tatăl copilului ei îi dă dureri de cap de câteva luni, vedeta pare să-și fi regăsit echilibrul în orașul în care a început cariera ei.
Mădălina Ghenea se simte în largul ei la Milano. Dovadă stau fotografiile surprinse de fotografii acreditați la prezentările de la Săptămâna Modei, dar și de paparazzii care o urmăresc pe frumoasa actriță peste tot.
Aceștia din urmă au surprins-o pe Mădălina într-un magazin din Milano. Îmbrăcată într-o salopetă neagră super mulată, cu mâneci trei sferturi și spatele gol, vedeta le-a atras atenția nu doar fotografilor. Impresionat de posteriorul tonifiat al româncei, unul din clienții magazinului a întors capul după ea zâmbind admirativ.
Mădălina Ghenea a devenit mama unei fetițe anul trecut, în luna aprilie, după mai puțin de un an de relație cu tânărul de bani gata Matei Stratan. Deși păreau îndrăgostiți până peste cap, cei doi nu au reușit să depășească împreună greutățile care vin la pachet cu statutul de părinte, iar în acest moment locuiesc separat. Unul din reproșurile fiului milionarului Dan Stratan este legat tocmai de faptul că Mădălina s-a întors la muncă imediat după naștere, drumurile în afara țării ținând-o departe de fiica ei.