Imagini inedite. Dana Rogoz, Crăciun cu probleme acasă
În timp ce toată lumea face curățenia generală și ultimele pregătiri pentru Crăciun, Dana Rogoz (30 de ani) are alte griji. Fosta Abramburică se chinuiește să termine renovările la casa cumpărată în 2013. Până atunci, însă, se mută dintr-o cameră în alta şi își ține hainele în saci.
Acum mai bine de doi ani, Dana Rogoz şi soţul ei, regizorul Radu Dragomir (46 de ani), au cumpărat o casă foarte veche, mai exact de la 1900, în zona Grădina Icoanei din Capitală. Tot atunci au început și lucrările de renovare, dar pentru că imobilul avea nevoie de recondiționări serioase, nu au terminat nici acum treaba. „Deşi pare gata pe dinafară, casa mai are nevoie de o vopsea exterioară care întârzie să vină, deşi noi am dat comanda. Suntem într-o etapă intermediară, încă mai avem nevoie de aprobări pentru restaurare şi consolidare. Noi vrem să o aducem la forma iniţială, din perioada interbelică, să-i refacem decoraţiunile din interior şi să o facem cum era înainte de a o modifica foştii proprietari. Însă durează şi mai avem de muncă la ea. Avem haine în saci, ne mutăm dintr-o cameră în alta, pe măsură ce acestea sunt terminate”, a povestit, în exclusivitate pentru Click!, Dana Rogoz.
După atâta muncă, actrița își doreşte cu nerăbdare să se relaxeze. „O să plecăm într-o vacanţă eu, Radu şi Vlad (fiul lor în vârstă de 1 an şi 9 luni, n.r.), însă nu am stabilit încă unde”, a mai spus Dana, pentru Click!
S-a lăudat cu casa ei și în reviste
Dana Rogoz şi fiul ei au apărut într-o şedinţă foto puse la cale de revista Unica. Cu această ocazie, actrița a povestit că „fiecare cameră din locuinţă are câte un element unic, dominant, cu o poveste, nimic nu e ales la întâmplare”. Tot ea a explicat că lucrările de renovare durează atât de mult pentru că au vrut să păstreze elemente iniţiale, de la bârnele de lemn până la cărămida originală. Actrița și soțul ei au avut însă de furcă și din cauza unei terase imense care se află la etaj, în continuarea livingului.