«Îmi doresc să-mi repar faţa, dar nu vreau bot de cimpanzeu»
Rodica Popescu Bitănescu n-are de gând să se despartă de scenă, aşa că, pentru a putea concura cu mai tinerele actriţe, a decis să apeleze la ajutorul medicului estetician. Îşi va mări buzele, dar discret, şi va scăpa de enervantele riduri.
A fost una dintre cele mai frumoase actriţe din ţară şi abia acum, în prag de 80 de ani, actriţa Rodica Popescu Bitănescu crede că a sosit momentul să se ”întinerească” puţin. O nemulţumesc ridurile din jurul ochilor, de pe frunte, dar şi şanţurile din zona gâtului: ”Ridurile de pe gât le am din tinereţe, mereu au fost foarte adânci, de astea trebuie să scap prima dată. O să-mi măresc un pic şi buzele, dar nu vreau să am bot de cimpazeu, ca artistele astea de pe la televizor. Vreau ceva discret, ca să mă mai recunoască lumea. Mai am nevoie şi de alte îmbunătăţiri, dar nu vreau să le dezvălui, ca să nu atrag atenţia asupra lor, căci poate că problemele le văd doar eu”, a spus vedeta la Antena Stars.
Ea a confirmat şi pentru Click! că se pregăteşte sufleteşte şi trupeşte pentru vizita la medicul care o va întineri cu zece ani: ”Cum găsesc un pic de timp liber voi merge la clinică, nu mi-e frică, am pus şi ceva bani la puşculiţă”. Doctorul estetician Chawi Youssef (foto) ne-a spus care sunt intervenţiile de care ar avea nevoie simpatica actriţă: ”E normal ca la vârsta aceasta să apară ridurile, iar pielea să se lase, pentru că îşi pierde din elasticitate. I-aş recomanda un lifting facial-cervical, cu ajutorul căruia vor dispărea atât ridurile de pe faţă, cât şi cele de pe gât. Iar buzele îşi pot recăpăta fermitatea şi volumul, cu injecţii cu acid hialuronic”. Prima intervenţie costă în jur de 3.500 de euro, iar cealaltă în jur de 300 de euro.
Şi-a cunoscut soţul la examenul pentru permisul de conducere
Actriţa este căsătorită de 40 de ani cu Mircea Bitănescu, jurist de profesie. Rodica a povestit cu umor cum l-a cunoscut pe bărbatul vieţii ei: ”Aveam vreo 30 de ani când m-am dus să dau examen pentru carnetul auto şi am dat peste el, că era examinatorul meu. Era aşa, cam spălăcit, dar tare frumos, cu ochi albaştri şi blond, exact pe gustul meu. Ne-am înţeles mereu bine”. Rodica şi Mircea au făcut cununia civilă în 1978, iar cununia religioasă abia în 2002: ”Nu am îmbrăcat rochia de mireasă, nu mi-am dorit nuntă cu tam-tam, ne-a făcut preotul o slujbă la o biserică din provincie”, a mai precizat artista.