Împăcare muzicală în lumea mondenă! Connect-R şi Matteo au făcut pace

8 mai 2013 17:28   Vedete românești
Ultima actualizare:

După ce în urmă cu puţin timp, Matteo declara că se gândeşte serios să îl dea în judecată pe Connect-R, pe care îl acuza că i-a furat ideea unei melodii, acum se pare că cei doi au revenit la sentimente mai bune.

Connect-R a fost invitat în platoul emisiunii Happy Hour, unde a cântat cea mai nouă melodie a lui, "Mai dă-te în dragostea mea". Acesta a povestit că a decis să numească aşa acest single, pentru a-l lăsa pe Matteo, prietenul lui, să îşi lanseze melodia proprie.

"Piesa se numeşte «Mai dă-te în dragostea mea» şi este cel mai recent single al meu. Matteo va lansa şi el o piesă în curând, care se va numi «Mai dă-te în inima mea». A fost ideea lui, aşa că am respectat acest lucru. A fost doar o neînţelegere", a declarat artistul.

Matteo şi Connect-R s-au aflat recent în mijlocul unui scandal, în care autorul hitului "Vara nu dorm" era acuzat că a încercat să îi fure melodia prietenului său. Decizia acestuia de a schimba numele piesei se pare însă că a făcut linişte între ei. Rămâne de văzut dacă şi prietenia lor va putea fi reînodată, Matteo şi Connect-R fiind cunoscuţi ca unii dintre cei mai buni prieteni din showbizul românesc.

Mai multe