Implantul de păr al lui Dan Helciug dă rezultate!
Dan Helciug, sau Greieraşul, cum era alintat la „Ferma Vedetelor” (PRO TV), a îngroşat rândurile vedetelor care au apelat la implant de păr. Solistul a avut multe interdicţii de la medicul estetician, dar le-a respectat cu sfinţenie, pentru ca rezultatele să fie pe măsura aşteptărilor.
Unul dintre cei mai simpatici artişti de la noi, cândva un rocker pletos, a luat măsuri, după ce, odată cu trecerea anilor, părul începuse să se rărească. Prin urmare, Dan Helciug (42 de ani) a decis să facă un implant de păr.
„M-am operat în Joia Mare, iar Paştele l-am petrecut în familie, la ţară. Doctorul Felix Popescu, cel care m-a operat, m-a avertizat să am grijă şi să nu mă lovesc la cap. Şi, deşi am mers cocoşat, tot am dat cu capul de ceva, mi-am scrijelit scalpul. Operaţia a durat două zile, câte 5-6 ore pe zi. Mi s-au luat fire de păr de la ceafă şi mi s-au implantat în partea din faţă, spre frunte. Pot să spun că m-am dus la cel mai bun doctor pentru că e capul meu până la urmă. Felix Popescu e şi el roker, astfel că, în timpul operaţiei, am ascultat numai piese de la Led Zeppelin, Black Sabbath sau Guns N’ Roses”, a declarat Dan, pentru Click!
Solistul crede că aceste necazuri le are şi din cauza oboselii: ”Începuse să îmi cadă părul pe fond de stres, am şi o dermatită care apare în fiecare primavară”, a mai adăugat el.
Dan îşi aminteşte de reacţiile copiilor săi, atunci când a ajuns acasă cu capul bandajat: ”Când am ajuns acasă, Luca şi Ruxandra s-au speriat. Ruxi s-a ascuns în camera ei şi urla că trebuie să-l aduc înapoi pe tatăl ei. Au stat închişi în cameră până seara. După operaţie am avut şi câteva restricţii: să nu mă scarpin, să nu port nimic pe cap în primele zile, să mă spăl cu şampon pentru copii şi să dau cu un spray special în fiecare zi”. Părul a început să crească, aşa că Dan revine pe scenă.Sâmbătă seară, el va cânta la Cluj, iar duminică va participa la un maraton: “Sunt ambasador al unui ONG, o mişcare socială sportivă care se numeşte - Bucharest Running Club Haft Marathon, la care participă şi vedete”.
Şi ei au vrut să scape de chelie
Și Cătălin Măruţă (39 de ani) a apelat, în 2014, la un implant de păr. Prezentatorul PRO TV s-a dat pe mâna medicului Koray Erdogan, din Turcia, iar operația, care a durat 12 ore, a fost un succes. Cătălin își poate face freza acum, fără probleme.
Nu același noroc l-a avut însă și Mihai Trăistariu (40 de ani), care s-a operat de mai multe ori: “Aveam peste 30 de cicatrici urâte, chiar în vârful frunţii, lăsate de la primul meu implant, făcut acum 10 ani, şi care fusese un eşec total. În consecinţă, s-a lucrat extrem de greu la următorul implant. Acele care plantează rădacinile nu voiau în ruptul capului să penetreze pielea din cicatrici”, s-a plâns Mihai.