În ce loc neașteptat a fost Raluca Bădulescu cerută în căsătorie! Detalii despre mariajul cu Florin
Pentru Raluca Bădulescu, al doilea mariaj a fost cu noroc, vedeta mărturisind că actualul soț, Florin Stamin, este sufletul ei pereche. Raluca și Florin încă se comportă ca în prima zi în care s-au cunoscut, cei iubindu-se la fel de mult ca la începutul relației. Vedeta a povestit cum a fost cerută în căsătorie, dar și cum a decurs prima întâlnire cu Florin.
Raluca Bădulescu a povestit despre modul neașteptat în care i-a fost adresată marea întrebare, în urmă cu 10 ani. Invitată la interviurile Viva, jurata de la „Bravo, ai stil” a dezvăluit câteva detalii amuzante despre mariajul ei, legate de momentul în care s-a cunoscut cu actualul soț, dar și modul în care acesta a ales să o ceară de nevastă. „Noi ne-am cunoscut într-un club, în Bucureşti. El tocmai venise din Italia, după aceea am mers într-o scurtă vacanţă în Italia, după aceea am plecat la Ibiza într-o scurtă vacanţă. A fost dragoste la prima vedere. Eu chiar cred în dragostea la prima vedere! Eu am ştiut de prima dată când am vorbit cu el că el e acela. Nu puteam să îi spun chestia asta, era de nebuni. Aveam 34 de ani când l-am cunoscut pe Florin. (..) Noi am stat doi ani de zile la Madrid. Nu am stat la Craiova. Am stat la Madrid, el avea o cafenea. Apoi a veni şi fostul meu soţ şi a stat acolo, şi părinţii şi copilul a venit apoi. Apoi ne-am întors acasă pentru că eu cheltuiam mai mult decât putea produce orice cafenea de acolo”, a spus Raluca.
Vedeta a explicat faptul că Florin Stamin nu a ales o locație specială atunci când a cerut-o de soție, ci a preferat mai degrabă să o surprindă pe aceasta. Astfel, Raluca Bădulescu a fost cerută de soție chiar în baie! „Cererea? Nu a fost nimic romantic! Eram într-o zi acasă, săteam împreună, cred că de vreo două luni jumătate. Eu eram în baie, el era în afara băii şi m-a întrebat prin uşa de la baie: Ce zici, vrei să ne căsătorim? Eu, din baie, eram cu periuţa din dinţi în mână, i-am zis: Da, când vrei? A fost în weekendul acela, nu am spus nimănui!”, a măturisit Raluca Bădulescu, pentru sursa anterior menționată.
Raluca şi Florin s-au cununat civil în urmă cu aproximativ 10 ani, însă din cauza greutății pe care o avea atunci, a amânat să organizeze și cununia religioasă. Nunta a avut loc abia în momentul în care vedeta și-a făcut niște schimbări la nivelul fizicului, deoarece dorea să arate exemplar la ceremonie. Raluca a mai fost căsătorită și cu modelul Vali Pungă, alături de care are și un copil, un băiat pe nume Alex.