În ce stare e fiica lui Boureanu, după ce a fost bătută până la sânge

5 februarie 2019 19:52   Vedete românești
Ultima actualizare:

Ioana Boureanu (17 ani) s-a ales cu capul spart, după ce trei tinere au prins-o în toaleta unui club şi au lovit-o cu un pahar. Şi Diana, fiica lui Adrian Enache, a văzut moartea cu ochii, în urma altercaţiei cu paznicul libanez Ali Kanaan, care a tăiat-o cu un cuţit pe mâna dreaptă şi pe sâni. Agresorul a stat patru ani în spatele gratiilor. Acum şi Cristian Boureanu caută dreptatea în instanţă.

Cristian Boureanu (46 de ani) nu o scapă din ochi, pe fiica lui, Ioana, care s-a ales cu serioase răni la cap. Acesta a făcut deja demersurile împotriva celor trei fete care au accidentat-o, în urmă cu patru zile, într-un local de fiţe din Capitală: “Ioana este o fată puternică, a început să meargă la şcoală, deşi nu se simte bine. O doare capul, are vânătăi şi cucuie. Zilnic, trebuie să schimbe bandajele. Nu e deloc bine. Se ocupă avocaţii de tot. Am depus plângere împotriva celor vinovate. Au lovit-o cu un pahar fix în moalele capului, a ţâşnit sângele ca-n filmele de groază. Am fost la medic, a cusut-o, am fost şi la INML, pentru a scoate certificat medico-legal”, ne-a spus fostul politician.

Dacă e să dăm timpul înapoi, şi Diana Enache (22 de ani), fiica lui Adrian Enache (52 de ani), a văzut moartea cu ochii, în 2014, când a fost înjunghiată de libanezul Ali Kanaan, paznicul blocului în care locuieşte solistul. În urma acestui incident, ea a avut coşmaruri şi luni bune nu şi-a mai putut folosi mâna dreaptă: ”Am fost la psiholog, după ce libanezul m-a tăiat cu un cuţit”, le-a spus ea, apropiaţilor. Anul trecut, agresorul a ieşit din închisoare, după ce şi-a ispăşit pedeapsa de patru ani, astfel că Diana are din nou emoţii: ”Mi-e frică. Nu pot să pozez într-o femeie de fier. Mi-e frică de o răzbunare atât timp cât ştiu cu câtă sete m-a înjunghiat şi voia să mă omoare. Atunci am avut forţa necesară de a-l învinge. Îmi era frică ca acum să nu-şi dorească răzbunarea. Nu vreau să trăiesc aşa. Era logic că la un moment dat va ieşi şi-mi era frică de momentul aceasta.”, a declarat Diana, la Kanal D. 

Mai multe